Cei 221,5 milioane franci elveţieni vor fi bani destinaţi reducerii disparităţilor economice şi sociale în cadrul UE.
România va beneficia de o contribuţie financiară nerambursabilă de 221,5 milioane franci elveţieni, bani destinaţi reducerii disparităţilor economice şi sociale în cadrul UE, potrivit Agerpres.
Conform unui comunicat transmis de Executiv, în şedinţa de miercuri a fost aprobat un memorandum privind negocierea şi semnarea acordului-cadru între Guvernul României şi Consiliul Federal Elveţian privind implementarea celei de-a doua contribuţii elveţiene în anumite state membre UE.
"România va beneficia de o contribuţie financiară nerambursabilă de 221,5 milioane franci elveţieni din anvelopa totală de 1,047 de miliarde de franci elveţieni aprobată de Parlamentul elveţian pentru coeziune economică şi socială adresată unor state membre UE, în vederea reducerii disparităţilor economice şi sociale în cadrul UE. Ministerul Finanţelor va asigura, în calitate de Unitate Naţională de Coordonare, coordonarea generală a asistenţei financiare acordate de Elveţia pentru coeziunea economică şi socială", transmite Guvernul.
Acordul-cadru detaliază instituţiile responsabile de implementarea contribuţiei elveţiene din România şi Elveţia, modalitatea şi principiile de implementare a contribuţiei, precum şi ariile tematice în care se vor dezvolta măsurile suport. Acordul-cadru este însoţit de o anexă privind entităţile implicate în implementarea contribuţiei elveţiene şi responsabilităţile acestora, alocările tematice şi financiare aferente măsurilor suport agreate cu partenerii elveţieni la finanţare şi regulile specifice convenite între Elveţia şi România.
Citește și:
”Am încercat să fac o socoteală din ăia 80 de miliarde, cam câți ar putea intra în România? Aflăm pe data de 28 ianuarie de la domnul Dan Vâlceanu că România va pierde circa 2 miliarde de euro din PNRR exclusiv pe partea de granturi, adică banii ăia pe care nu îi dai înapoi, pentru că este vorba despre o contracție a PIB-ului între 2020 și 2021 și așa prevede mecanismul de redresare și reziliență. Dacă ai contracția PIB-ului, se contractă și PNRR, ce să vezi, dar din granturi, din alea nerambursabile, deci a mai scăzut cu două miliarde”, a spus Răzvan Dumitrescu, gazda emisiunii ”Ce se întâmplă?”, de la DC News și DC News TV.
”Pentru maximă acuratețe, haideți să explicăm celor care ne urmăresc cum stau lucrurile. PNRR de care am vorbit înseamnă 312,5 miliarde de euro prin acest mecanism de redresare și reziliență. El are un regulament, regulamentul 241 din 2021. Acest regulament stipulează că mecanismul în sine are două componente. O componentă de 70% ce poate fi trasă de statele membre până la finalul anului 2022, stabilită de indicatori precum populație, PIB pe cap de locuitor și rata șomajului. Acești indicatori sunt analizați la nivelul anului 2019, prin raportare la media europeană. Această componentă nu se mai ajustează. Din pachetul de bani pe care România îi are pe PNRR, cele 29 de miliarde, avem 14,23 de miliarde care sunt nerambursabili, că noi discutăm acum strict de acest pachet”, a spus Dumitru Costin, liderul BNS, invitat al lui Răzvan Dumitrescu în cadrul emisiunii.
România ar putea pierde două miliarde de euro, bani nerambursabili
”Și din ăia pleacă 2 miliarde”, a intervenit Dumitrescu.
”Din ăia 14,23, avem 10 și avem dreptul să tragem două miliarde de euro, fără să pierdem nimic. Ăștia reprezintă 70%. Cealaltă componentă are niște condiții. Cei 30% se reflectă la situația reală a PIB-ului în perioada 2020 - 2021, nivel prognozat de Comisie la momentul elaborării mecanismului, care însă trebuie să se ajusteze. Această componentă urmează să fie trasă și de statele membre, printre care și România până la finele anului 2023. Deci România urmează să piardă o parte în anul de grație 2023”, a mai spus Costin.
Citește mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu