România primeşte banii de la FMI dacă respectă condiţiile negociate. Jeffrey Franks: „schimbările semnificative în sistemul fiscal nu sunt binevenite şi nu le încurajăm“

FMI
FMI

România va primi următoarea tranşă de bani de la FMI la mijlocul lunii ianuarie, dar numai dacă vor fi implementate "În ultimele două săptămâni, misiunile FMI şi BM s-au aflat în România pentru a evalua progresele făcute de România. La nivel de experţi am ajuns la un acord în ceea ce priveşte evaluarea. Rezultatele au fost bune şi am convingerea că vom putea solicita aprobarea bordului FMI la jumătatea lunii ianuarie", a declarat reprezentantul FMI în România, Tonny Lybek, în cadrul unei conferinţe de presă. „Ne-am confruntat cu unele provocări, dar am ajuns la un acord. Prima provocare au fost arieratele. A doua provocare, aceea de a încerca să soluţionăm incertidinile legate de politicile fiscale în perioada următoare. Suntem siguri că guvernul va modifica adjustările sale pentru a atinge obiectivele convenite. A treia provocare, aceea de a continua programul de reforme structurale“, a precizat şi şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks. Acesta a mai arătat că în pofida plăţii unei sume semnificative a arieratelor la finele lunii septembrie, continuă să se menţină presiuni semnificative pe partea de cheltuieli, în special la nivelul sectorului de sănătate.

Şeful misiunii FMI în România a mai declarat că există presiuni privind creşterea arieratelor în Sănătate. „Am convenit căi prin care creşterea acestora să fie stopată“, a precizat Franks.

Un alt punct discutat de reprezentanţii insituţiilor financiare internaţionale rpezente la Bucureşti cu membri Guvernului în reprezintă politica fiscală a ţării noastre. „Schimbările constante în structura fiscală din România nu sunt productive. Încurajăm o atmosferă de stabilitate“, a declarat Jeffrey Franks. Chiar şi aşa, şeful FMI în ţara noastră a precizat că autorităţile române nu ar mai trebui să facă schimbări în zona fiscală în perioada următoare, un an - doi, pentru menţinerea predictibilităţii fiscale. „Legat de coborârea TVA, repet: schimbările semnificative în sistemul fiscal nu sunt binevenite şi nu le încurajăm“, a mai spus Franks. „Apreciem că spre sfârşitul acestui an creşterea va începe situându-se la un nivel de -2% în 2010, înainte de a ajunge la 1,5% anul viitor“, a adăugat Jeffrey Franks.

Citeşte şi:

Ce condiţii trebuie să îndeplinească România pentru a primi următoarea tranşă de la FMI

Franks: Creștere economică de 1,5% în 2011

Conform FMI, România iese din criză întodeauna la anul!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel