România este printre statele membre UE care cer renunţarea la noile reguli referitoare la gazele şi noxele de eşapament.
Un număr de opt state membre UE, printre care se află şi România, cer blocului comunitar să renunţe la noile reguli referitoare la gazele şi noxele de eşapament ale autoturismelor, pe motiv că acestea sunt o distragere de la obiectivul interzicerii vehiculelor cu motoare pe combustie, un ultim semn al opoziţiei faţă de noile norme Euro 7, transmite Bloomberg.
Cele opt state, Franţa, Italia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia, susţin că se opun noilor reguli referitoare la gazele şi noxele de eşapament incluse în aşa-numitele norme Euro 7, deoarece acestea ar putea redirecţiona investiţii cruciale necesare pentru decarbonizarea sectorului auto, se arată într-un document consultat de Bloomberg. Aceleaşi state adaugă că regulile pentru vehiculele de mare tonaj sunt mult prea stricte şi că data la care ar urma să intre în vigoare noile reguli ar trebui amânată, scrie Agerpres.
"Ne opunem unor noi reguli privind noxele din ţeava de eşapament, inclusiv noi cerinţe pentru testare şi noi limite de emisii pentru autoturisme şi utilitare, deoarece aceste noi reguli ar direcţiona investiţiile industriei dinspre atingerea unei tranzacţii spre emisii nete zero", susţin ţările semnatare.
Această iniţiativă vine într-un moment în care există din ce în ce mai multe semnale că ţările UE se apropie de o suprasaturare de reglementare în domeniul normelor de mediu, după mai multe legi concepute să pună blocul comunitar pe o traiectorie spre neutralitate climatică până în 2050. Normele Euro 7 îşi propun să înăsprească regulile cu privire la poluatori, alţii decât CO2, precum oxizi de azot şi monoxidul de carbon. De asemenea, normele Euro 7 sunt concepute să abordeze particulele poluant rezultate din frâne şi anvelope.
Bloomberg subliniază că Germania nu a semnat acest document, în pofida faptului că ministrul Transporturilor, Volker Wissing, şi-a exprimat unele rezerve.
Normele Euro 7 ar urma să intre în vigoare de la 1 iulie 2025. Cele opt ţări susţin că este mult prea devreme şi sunt de părere că este nevoie de o perioadă de tranziţie de cel puţin tei ani de la momentul în care pachetul este adoptat. Atât Parlamentul European, cât şi statele membre negociază în prezent pe baza propriilor lor poziţii, înainte ca discuţiile dintre cele două părţi să înceapă.
Mai mulţi directori de companii producătoare de automobile, inclusiv directorul general de la Stellantis NV, Carlos Tavares, susţin că cele mai recente măsuri destinate reducerii emisiilor de CO2 ale autoturismelor pun o povară inutilă asupra industriei şi vor încetini tranziţia la electrificare a sectorului.
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a apreciat şi el că ar trebui luată o pauză în reglementarea europeană în domeniul climei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu