România, priorități impuse în timpul președinției Consiliului UE

Ioan Denes
Ioan Denes

Ioan Deneș a dezvăluit două mari priorități stabilite pentru România în perioada deținerii președinției Consiliului UE.

Directiva privind apa potabilă este cel mai important instrument pentru asigurarea calităţii apei potabile în Uniunea Europeană (UE), iar România s-a angajat ca, pe durata Preşedinţiei Consiliului UE, să facă tot posibilul pentru avansarea negocierilor pe dosarele legislative "Apă potabilă" şi "Reutilizarea apei uzate", a declarat, marţi, ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, într-o conferinţă de specialitate.

"Anul acesta, două dintre priorităţile României, care deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, sunt dosarele 'Apă potabilă' şi 'Reutilizarea apei uzate'. În ceea ce priveşte managementul apelor, Ministerul Apelor şi Pădurilor s-a angajat să facă tot posibilul pentru avansarea negocierilor pe aceste două dosare legislative. Directiva privind apa potabilă este cel mai important instrument pentru asigurarea calităţii apei potabile în Uniunea Europeană. Directiva iniţială a fost adoptată acum 20 de ani, iar demersul actual vizează îmbunătăţirea unor aspecte importante identificate în timp, cum ar fi: actualizarea parametrilor de calitate, introducerea unei abordări bazate pe riscuri în ceea ce priveşte monitorizarea, armonizarea standardelor pentru materialele care intră în contact cu apa, îmbunătăţirea accesului la apă şi informarea consumatorilor. Al doilea dosar se referă la reutilizarea apei uzate, aşa cum am spus anterior", a spus Deneş.

"Apa aceasta, poluată, ajunge în fântâna din curtea omului"

Ministrul de resort a menţionat, totodată, că, în 2019, Ministerul Apelor şi Pădurilor a primit un buget cu aproximativ 150% mai mare, comparativ cu cel de anul trecut, "ceea ce ne va permite susţinerea investiţiilor foarte importante pe care le avem în vedere în domeniul apelor".

În acest context, Ioan Deneş a punctat faptul că, prin intermediul proiectului "Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi", implementat de ministerul pe care îl conduce, s-a demarat o campanie naţională de informare sub sloganul "Apăr apa!'.

"Ministerul Apelor şi Pădurilor implementează un proiect care, în opinia mea, mai ales pentru zonele rurale, este benefic: Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi. În cadrul acestui proiect, am început campania naţională de informare al cărei slogan este: 'Apăr apa!'. Vrem să conştientizăm opinia publică, fermierii în special, asupra faptului că depozitarea şi utilizarea necorespunzătoare a gunoiului de grajd poate polua pânza freatică, dar şi apele de suprafaţă. Iar apa aceasta, poluată, ajunge în fântâna din curtea omului, iar fântâna nu mai este o sursă sigură de apă. Îmi doresc din tot sufletul ca această campanie să îşi îndeplinească rolul educativ. Educaţia este esenţială în apărarea mediului şi, uneori, un mediu înconjurător sigur, o sursă sigură de apă sunt consolidate de gesturi mici", a afirmat demnitarul.

Citește și: Rețetă muffins, brioșe cu ciocolată. Gata în 30 de minute

"Noi, românii, suntem nişte privilegiaţi"

Potrivit ministrului, o treime din teritoriul Uniunii Europene duce lipsă de apă pe tot parcursul anului, iar efectele asupra mediului şi economiei sunt foarte grave şi au repercusiuni şi la nivel global.

"Noi, românii, suntem nişte privilegiaţi. Încă avem acces la resurse importante de apă de bună calitate, dar trebuie să fim conştienţi că foarte mulţi locuitori ai planetei, chiar în acest moment, ar da orice pentru o gură de apă. Deschidem robinetul şi avem apă potabilă. Câteodată, mai avem şi noi probleme 'tehnice', ca să spun aşa, dar lipsa apei este un accident, nu o constantă. Însă, vă rog să nu uitaţi că patru miliarde de contemporani de-ai noştri se confruntă cu un deficit de apă sever şi permanent sau cel puţin câteva luni din an (...) La nivel mondial, miliarde de oameni nu au o sursă sigură de apă; milioane de oameni se îmbolnăvesc şi unii dintre ei mor pentru că nu au o sursă sigură de apă şi beau apă infestată chimic sau bacteriologic. În 2010, Organizaţia Naţiunilor Unite a recunoscut 'dreptul la apă potabilă (...) în condiţii de siguranţă şi curăţenie ca pe un drept uman care este esenţial pentru exercitarea deplină a vieţii şi a tuturor drepturilor omului' (...)", a subliniat ministrul Apelor şi Pădurilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel