România, reprezentată de Andra Ursuța la Bienala Internațională de Artă Contemporană Istanbul

Andra Ursuţa - T Vladimirescu Nr 5 Pantry 2013
Andra Ursuţa - T Vladimirescu Nr 5 Pantry 2013

O dată la doi ani Istanbul se transformă într-o capitala mondială a artei contemporane în timpul bienalei organizate de Fundația pentru Artă și Cultură Istanbul – IKSV. Ediția a XV-a a bienalei din acest an se va desfășura în perioada 16 septembrie – 12 noiembrie. 

Bienala Internațională de Artă Contemporană Istanbul este considerată una dintre cele mai bine poziționate bienale de artă contemporană din lume, alături de Bienala de la Veneția sau cu cea de la Rio de Janeiro. La ediția de anul trecut a fost înregistrat un număr record de vizitatori, peste 545.000 de persoane, iar anul acesta se așteaptă ca numărul acestora să crească. 

Conceptul de anul acesta al Bienalei este construit în jurul noțiunii de casă, acasă, apartenență, vecinătate și „bună vecinătate”. Expozițiile vor avea loc în cele mai importante muzee și galerii din Istanbul, printre care notăm: Muzeul Pera, Istanbul Modern, Galata Greek Primary School, Ark Kultur, Asmalımescit Gallery, Kucuk Mustafa Pasha Hammam.  

Ținând cont de importanța și anvergura evenimentului atât la nivel național, cât și internațional, Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul este partener al IKSV înca din 2009 și acordă sprijin participării României la aproape fiecare ediție.

La ediția de anul acesta a Bienalei, România este reprezentată de artista Andra Ursuța care va expune două lucrări: T. Vladimirescu Nr. 5 , Pantry, 2013 ( lemn, metal, sticlă, textil, vopsea, 47 x 37 x 58 cm) și T. Vladimirescu Nr. 5 , Sleeping room, 2013 (lemn, metal, sticlă, textil, vopsea, 44 x 33 x 51 cm). Instalațiile artistei românce vor putea fi vizitate începând cu data de 16 septembrie 2017 la Muzeul Pera, unul dintre cele șase importante muzee de artă contemporană în care se desfășoară bienala, alături de lucrările altor doi artiști foarte cunoscuți: Fred Wilson și Berlinde de Bruyckere.

(w670)

Andra Ursuţa - T Vladimirescu Nr 5 Sleeping room 2013

Andra Ursuța este născută la Salonta în anul 1979 și actualmente trăiește și lucrează în New York. Este absolventă a facultății de istorie și arte vizuale a Universității Columbia, în anul 2002. Ursuța a avut numeroase expoziții individuale la New York, iar parte din creațiile sale se numără și în expoziții colective, cum ar fi Encyclopedic Palace; Bienala de la veneția, ed. 55; Busted, High Line, New York (2013); Expo I, (2011); Looking Back/The Fifth White Columns Anuual, White Columns, New York. 

Sculpturile și instalațiile sale sunt deseori sfâșietoare, melancolice, nostalgice, apocaliptice. În lucrările sale amestecă ciment, ghips, marmură, lemn, dar și alte materiale pentru a crea noi forme de procesare a memoriilor și a temerilor proprii.

Bienala de artă de la Istanbul continuă să reprezinte evenimentul artistic cel mai important din Turcia, un spațiu dinamic de interacțiuni și viziuni, ce crează un puternic dialog cultural în domeniul artei contemporane, o platformă de colaborări internaționale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel