România s-a alăturat demersului de anchetă în privința acuzațiilor la adresa Rusiei de crime de război și genocid.
”Sunt aproape 40 de țări implicate până acum în acest demers și probabil numărul lor va mai crește. Să nu trecem cu vederea votul rezoluției ONU care cere Rusiei încetarea agresiunii. Acela este un semnal clar despre cum vede lumea ceea ce se întâmplă în această perioadă dramatică pentru lumea civilizată.
Orice acuzații privind crime de război trebuie investigate. Faptul că civilii sunt în mare număr victime ale acestei agresiuni nu mai poate fi negat de nimeni. Dincolo de ce va face Curtea Penală Internațională este o crimă în sine că 1 milion de ucraineni, și asta doar în câteva zile, au trebuit să își părăsească țara fugind din fața a ceva ce nu ar mai fi trebuit să existe vreodată.
În fapt, războiul purtat de dragul războiului este cea mai mare crimă!”, a spus Laura Vicol în exclusivitate pentru DCNews.
România s-a alăturat, miercuri, demersului comun de sesizare a Procurorului Curţii Penale Internaţionale în legătură cu agresiunea din Ucraina, arată un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis Agerpres.
Este vorba de demersul comun al unor state părţi la Statutul de la Roma de sesizare a Procurorului Curţii Penale Internaţionale cu privire la anchetarea infracţiunilor de genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii comise pe teritoriul Ucrainei, inclusiv în contextul războiului de agresiune declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei.
La demers participă 39 de state - toate statele membre ale UE, Marea Britanie, Canada, Columbia, Costa Rica, Georgia, Islanda, Liechtenstein, Noua Zeelandă, Albania, Australia, Norvegia şi Elveţia.
Demersul urmăreşte accelerarea procedurilor judiciare ale instanţei internaţionale şi demararea de îndată a anchetei Procurorului CPI, în special în legătură cu situaţia actuală.
Acţiunea este fundamentată pe dispoziţiile art. 13, lit. a şi art. 14 alin. 1 din Statutul de la Roma, precum şi pe declaraţia Ucrainei din 8 septembrie 2015 prin care acceptă jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale pentru scopul desfăşurării unor anchete penale în legătură cu evenimentele care au avut loc pe teritoriul său începând cu 20 februarie 2014.
"Acest demers reflectă determinarea comunităţii internaţionale de a folosi inclusiv instrumentele dreptului internaţional şi ale justiţiei internaţionale pentru a trage la răspundere acei oficiali sau alţi reprezentanţi ai Federaţiei Ruse pentru agresiunea împotriva Ucrainei, este un instrument prin care comunitatea internaţională dovedeşte că este pregătită să sancţioneze acţiunile iresponsabile ale oficialilor de la Kremlin care reprezintă o gravă ameninţare la pacea şi securitatea mondiale", afirmă ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.
El adaugă că asocierea României la acest demers, alături de alte 38 de state părţi la Statutul CPI, "confirmă angajamentul ferm al ţării noastre pentru combaterea impunităţii pentru cele mai grave infracţiuni şi pentru consolidarea respectului pentru valorile păcii şi umanismului, inclusiv prin afirmarea ataşamentului constant şi ireversibil faţă de dreptul internaţional".
"Victimele agresiunii Rusiei în Ucraina merită dreptate, iar Curtea Penală Internaţională este cea mai în măsură să acţioneze în acest scop. Nicio infracţiune nu poate şi nu trebuie să rămână nepedepsită!, a adăugat şeful diplomaţiei române.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News