Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis duminică, 8 octombrie, că este gata să ofere sprijinul medical de care este nevoie pentru victimele din Israel.
„Tragedia care se întâmplă în aceste zile în Israel m-a tulburat profund. Sunt alături de victimele nevinovate și de familiile lor, ca om, ca medic și ca ministru al Sănătății.
Suntem gata să oferim întregul sprijin medical de care este nevoie și am comunicat acest lucru domnului Azar Reuven, Ambasadorul statului Israel în România”, a scris Alexandru Rafila pe Facebook.
Ministrul Sănătății consideră că problemele politice se pot rezolva doar prin dialog, iar folosirea unei teorii împotriva populaţiei civile este inacceptabilă. Mai mult, Alexandru Rafila a ținut să transmită condoleanțe tuturor celor care și-au pierdut rudele și prietenii în aceste evenimente dramatice.
În exclusivitate pentru DC News, Excelența Sa Reuven Azar, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Israelului în România, a mulțumit României pentru sprijinul pe care l-a acordat, considerând declarațiile făcute de la cel mai înalt nivel ca fiind „foarte încurajatoare”.
Întrebat dacă România poate ajuta Israelul, prin sprijin umanitar nu militar, Israelul fiind o forță militară la nivel global, Ambasadorul israelian în țara noastră a subliniat: „În primul rând apreciem mult sprijinul României. Declarațiile făcute de la cel mai înalt nivel sunt foarte încurajatoare. Mulțumim președintelui Klaus Iohannis, premierului Marcel Ciolacu, ministrului de Externe Luminița Odobescu și multor altor lideri care și-au manifestat sprijinul cu noi.
În acest moment nu am cerut asistență militară sau umanitară din partea aliaților noștri, avem situația sub control și ne bazăm permanent pe sprijinul, mai ales moral, pe care prietenii noștri ni-l acordă în ceea ce privește exercitarea dreptului Israelului de autoapărare”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu