România se apropie rapid de pragul de 10.000 de decese din cauza COVID-19

Alte 129 de persoane infectate cu noul coronavirus au murit, numărul total al deceselor în România ajungând la 8.813, informează, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit GCS, în intervalul 13.11.2020 (10:00) - 14.11.2020 (10:00) au fost raportate 129 de decese (73 bărbaţi şi 56 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Argeş, Arad, Bucureşti, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dolj, Gorj, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş, Teleorman, Vâlcea şi Vaslui.

Dintre acestea, trei decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, cinci decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 31 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 48 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 32 decese la categoria de peste 80 de ani.

120 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, şase pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru trei pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel