Războiul din Ucraina este departe de a se termina, iar ultimele evoluții preconizează noi încercări ale Rusiei de a cuceri în întregime cele patru provincii anexate prin referendumuri ilegale toamna trecută. Europarlamentarul Eugen Tomac a evidențiat nevoia ca acest război să rămână cât mai departe de granițele României și modul în care Vladimir Putin se bazează pe acest conflict pentru a rămâne la putere.
Eugen Tomac, europarlamentar PMP, a vorbit despre războiul în desfășurare din Ucraina și despre necesitatea ca acest conflict să rămână cât mai departe de granițele României:
„Se vehiculează acum diverse nemulțumiri la adresa Ucrainei. Nu o fi Ucraina cel mai bun vecin, dar în mod sigur e mai bun decât Rusia și faptul că un agresor, cum este regimul Putin, poate să scape nepedepsit și să intre într-o poziție de stand-by, cum s-a întâmplat cu Crimeea, îngrijorează.
Noi avem experiență cu rușii, de la furtul tezaurului. Nu au respectat tratatele cum, iată, nu respectă acordurile după destrămarea URSS-ului. Unii de la noi intră în acest joc, referitor de exemplu la Peninsula Crimeea, că a fost, că nu a fost, că Ucraina nu exista. Există actele internaționale, sunt granițele trasate și recunoscute, așa funcționează lumea. Și bunicul avea două hectare iar acum are doar un hectar și jumătate, așa figurează la cadastru“, a punctat Val Vâlcu.
„Rusia nu respectă pe nimeni, dar mai grav este că nu se respectă nici pe ea, nici pe proprii cetățenii. Niciodată nu își menținea angajamentele asumate. Am văzut-o și în situația tezaurului, și în situația tratatelor bilaterale, și acum , în conflictul acesta cu Ucraina, când Putin a spus că urmărește atacarea doar a obiectivelor militare, dar iată că mor zilnic oamenii nevinovați.
Lucrurile sunt extrem de complicate și, până când nu se va lua o decizie la nivel internațional, de a se crea un tribunal prin care cei responsabili de aceste crime împotriva umanității să fie trași la răspundere, lucrurile nu se vor calma. Este clar că avem parte de un război de uzură. Rusia va duce frontul mai departe și, din păcate, Putin și-a pierdut complet mințile, a instituit o stare de teroare în toată Rusia, nu-i pasă de oamenii din Federația Rusă și va face tot ce-i stă în putință în a menține acest război, pentru că este singurul lui instrument prin care își poate negocia o așa-zisă retragere.
Un dictator nu pleacă de bună voie niciodată și evident că lucrurile se vor frământa destul de puternic și în interiorul Rusiei, însă deocamdată controlează lucrurile și creează destul de multe probleme.
Pentru noi este important ca acest front să fie cât mai departe de frontiera României, pentru că o frontieră directă cu Rusia reprezintă mult mai multe amenințări și riscuri pentru noi“, a conchis, la DC News, europarlamentarul Eugen Tomac.
Ieri, Eugen Tomac a informat că Parlamentul European a votat cu o majoritate largă de voturi înființarea unui Tribunal special pentru crima de agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei.
„Tribunalul să vă judece, criminalilor!“, a scris Eugen Tomac pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu