România se topește. Mateescu, ANM: Temperatura resimțită, de peste 40 - 43 de grade. Vreme a extremelor

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie, a vorbit despre temperaturile extreme din aceste zile. 

Elena Mateescu, directorul ANM, a intervenit în direct la România TV unde a explicat vremea toridă de săptămâna aceasta.

”Ne așteaptă în continuare o vreme caniculară pentru că, mai ales de mâine, vor fi în vigoare avertizările meteorologice de Cod Portocaliu pentru cele șase județe din partea de sud-vest a țării, inclusiv Capitala și dacă astăzi am înregistrat 38 de grade la umbră, la București, Filaret și Afumați, mâine este posibil să consemnăm mai mult. Am înregistrat 40 de grade Celsius la ora 16:00 la Băile Herculane, 39 de grade Celsius la Turnu Măgurele, Alexandria, Bechet, Băilești, Roșiori de Vede, Calafat, iată în foarte multe stații din partea de sud-vest a țării. Temperatura resimțită a fost peste 40-43 de grade Celsius, iar indicele temperatură umezeală a depășit pragul critic de 80 de unități în partea de vest, sud, sud-est, precum și local în centrul țării. Și mâine ne așteptăm ca maximele, așa cum am menționat să consemneze valori mai ridicate. Chiar 40 de grade Celsius în următoarele trei zile, posibil în extremitatea sudică a țării. Trebuie să asociem și nopțile tropicale pentru că minimele nu vor coborî sub 20 de grade Celsius, dar în același timp trebuie să menționăm și Codul Portocaliu pentru cele zece județe din partea de nord, centru, nord-vest a țării, acolo unde fenomenele de instabilitate atmosferică accentuată vor fi caracterizate de averse torențiale, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, peste 70-80 de km pe oră, posibile căderi de grindină. Așadar, o vreme a extremelor în continuare, iar valul de căldură va fi de interes și pentru primele zile din luna august. Vorbim de valori care pot să depășească 38-39 de grade Celsius la umbră”, a declarat Elena Mateescu. 

Avertizare generală Cod Galben

Interval de valabilitate: 28 - 31 iulie

În intervalul menționat valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În regiunile vestice, sudice și local în restul teritoriului va fi caniculă. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 34 și 39 de grade, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade.

Avertizare generală Cod Portocaliu

 

Interval de valabilitate: 29, 30, 31 iulie
Zone afectate: județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Municipiul București și în sudul județului Caraș – Severin

Pe parcursul zilelor de joi, vineri și sâmbătă (29, 30 și 31 iulie) în județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Municipiul București și în sudul județului Caraș - Severin disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 38 şi 40 de grade.

Notă: În zilele de 1 și 2 august valul de căldură va persista în regiunile sudice și sud-estice, unde disconfortul termic se va menține deosebit de accentuat.

2. -imagine fara descriere- (capturaprc-ccprc-86-de-ecran-din-2021-07-28-la-17-25-47_60902200.jpg)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel