După o noapte geroasă, în care temperaturile au scăzut până la -18 grade în Miercurea Ciuc, atăzi vremea se menține rece. În București s-au înregistrat -12 grade în această dimineață.
Pe parcursul zilei, vremea se va menține rece, informează Pro Tv. Va ninge slab în Banat, Crișana și Transilvania, dar în celelalte zone va ieși soarele. Temperaturile maxime cresc mai ales la deal și la munte. Vom avea între minus 6 și plus 4 grade. Continuă să crească și presiunea atmosferică, semn ca nu am scăpat încă de frig. Tremurăm mai tare în sudul și estul țării, dar se încălzește în vest, la deal și la munte. De gerul de peste noapte nu scăpam așa de ușor. În București continuă seria zilelor aspre de iarnă. Gerul revine la noapte. Barometrele indica o nouă creștere a presiunii atmosferice, adică nu prea sunt semne de încălzire a vremii.
Vineri vom avea o dimineață geroasă, la fel și noaptea de vineri spre sâmbătă, iar peste zi, mai vin ceva fulguieli în sud și est.
Sâmbătă tremurăm și mai tare, pentru ca aerul foarte rece revine în zona noastră. În rest, ninsori slabe prin sud, vânt rece în sud-est și minime de minus 20 de grade în depresiunile Transilvaniei.
Duminică mai apar câțiva fulgi prin est, dar timpul geros este marea problemă. Maximele vor fi negative, iar minimele pot aluneca din nou sub minus 15 grade.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu