Europarlamentari din România şi Bulgaria au cerut Comisiei Europene şi Parlamentului European să facă plângere Austriei la Curtea Europeană de Justiţie.
"Austria și Țările de Jos au abuzat de dreptul lor. Comisia Europeană are parâghii pentru a reacționa. Bulgaria nu are nevoie de asigurări din partea oficialilor europeni, ci de acțiuni concrete. Așa că vă întreb, dna Ilva Johansson, ce va face Comisia Europeană, depuneți plângere la Curtea de Justiție pentru modul în care Austria a încălcat acest principiu fundamental al cooperării loiale?, a declarat Elena Yoncheva, membră a grupului politic socialiști și democrați, europarlamentar din Bulgaria.
Ilhan Kucuk, eurodeputat bulgar din PPE, a cerut schimbarea atitudinii faţă de România şi Bulgaria.
"Bulgaria și România așteaptă deja de 11 ani să adere la Schengen. În tot acest timp, s-au schimbat multe lucruri, din păcate nu și atitudinea dață de România și Bulgaria. Cetățenii noștri nu sunt europeni, sunt cetățeni de mâna a doua? Am plătit mult pentru a ajunge unde ne aflăm acum, vrem să continuăm pe acest drum european, nu putem avea două Europe și standarde diferite pentru cetățenii din comunitatea europeană. Trebuie să facem posibil ca 2023 sa fie anul aderării pentru România și Bulgaria", a declarat acesta în cadrul dezbaterii din Parlamentul European.
Şi europarlamentarul Rareş Bogdan a cerut Comisiei şi Parlamentului European să facă plângere Austriei la CJUE.
"Vin în faţa dumneavoastră după ce Austria a dat un vot împotriva Europei.
Acest vot a umilit România și ține ostatici milioane de români.
Votul Austriei sfidează articolul 2 al Tratatului UE, care spune că statul de drept este o valoare fundamentală. Ungaria are banii blocați din cauza încălcării statului de drept. Austria nu. Încă nu, deşi cancelarul Nehammer are o atitudine iliberală pronunţată şi rasistă.
Votul Austriei sfidează articolul 21 al Tratatului de Funcționare UE, referitor la libera circulație, plus alte 20 de acte normative.
Potrivit acestor acte normative, România are dreptul să i se ridice controalele la frontieră dacă respectă acquisul Schengen. România a trecut de toate evaluările, a fost ridicat și MCV, au fost vizite suplimentare de evaluare, 22 de experţi din 12 ţări UE şi reprezentanţi Frontex şi Comisie plus 10 experţi olandezi suplimentar.
Sunt fapte pe care cancelarul Austriei le ignoră, sub pretextul că România e permisivă cu migranții. Cancelarul Nehammer a decretat prin blocajul Schenghen al doilea Dictat de la Viena pentru romani.
Excelențele voastre, Domnia legii este baza existenței Uniunii Europene!
Cer Comisiei și Parlamentului să solicite Curții de Justiție constatarea încălcării, de către Austria, a acquis-ului și să facă demersuri pentru suspendarea dreptului său de vot", a declarat Rareş Bogdan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News