România şi Bulgaria au demonstrat că sunt suficient de pregătite pentru aplicarea tuturor prevederilor acquis-ului Schengen într-o manieră satisfăcătoare, relevă raportul elaborat de eurodeputatul Carlos Coelho cu privire la extinderea spaţiului Schengen, al cărui proiect va fi prezentat marţi dimineaţă în Comisia de libertăţi civile a PE (LIBE).
Raportul Coelho va trebui adoptat de Comisia LIBE la începutul lunii mai, urmând ca votul în plen să aibă loc în sesiunea de la Strasbourg din luna iunie, înaintea reuniunii Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din aceeaşi lună. În procesul decizional privind extinderea spaţiului Schengen, Parlamentul European trebuie să îşi dea un aviz consultativ, informează Agerpres.
Documentul redactat de Carlos Coelho arată că, ţinând cont de rezultatele evaluărilor şi a vizitelor de re-evaluare necesare realizate de echipele de experţi, raportorul ajunge la concluzia că, deşi există unele chestiuni deosebite care vor necesita o informare periodică şi o urmărire pe viitor, acestea nu constituie un obstacol pentru deplina aderare a celor două state membre la spaţiul Schengen. Concluziile experţilor europeni (din Sch-EVAL, grupul de lucru pentru evaluare Schengen) au fost deja aprobate de Consiliu şi trimise Parlamentului European, cu excepţia raportului privind ultima vizită de re-evaluare privind graniţele externe ale Bulgariei, care trebuie să fie aprobat de Consiliu şi trimise către PE, chiar dacă raportorul a avut ocazia de a primi documentul într-o manieră informală.
Raportorul susţine că trebuie ţinut cont de faptul că zona Bulgaria-Turcia-Grecia este una din cele mai sensibile arii ale frontierelor externe ale UE, în termeni de migraţie ilegală, ceea ce face necesar ca Bulgaria să adopte unele măsuri adiţionale, mai ales pentru a pregăti un plan special care să conţină acţiunile de implementat în momentul intrării în Schengen şi de asemenea o abordare comună (între Grecia, Turcia şi Bulgaria) pentru a putea răspunde la posibila creştere a presiunii migraţioniste. În acest context, raportorul prezintă un amendament prin care solicită ca statele membre vizate să informeze în scris PE şi Consiliul, într-o perioadă de şase luni de la data intrării în vigoare a acestei decizii, cu privire la implementarea acestor măsuri adiţionale, se mai menţionează în raportul elaborat de Carlos Coelho.
În final, raportul arată că este important de reamintit că eliminarea controalelor la graniţe cere un nivel minim de încredere reciprocă, între statele membre, cu privire la existenţa unor controale eficiente la graniţele externe, întrucât securitatea spaţiului Schengen depinde de rigoarea şi eficienţa cu care fiecare stat membru îşi desfăşoară controalele la graniţele sale externe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News