Secretarul de stat din MMACA, Paula Pîrvănescu, s-a întâlnit cu subsecretarul de stat pentru afaceri internaţionale în Ministerul Afacerilor Externe din Regatul Bahrain, Shaikh Abdullah bin Ahmed Al Khalifa, iar una din temele centrale de discuţie a vizat valorificarea potenţialului de dezvoltare a cooperării economice şi a schimburilor comerciale bilaterale prin încurajarea contactului direct între oamenii de afaceri din cele două ţări.
La întâlnire a participat şi secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Monica Gheorghiţă. Paula Pîrvănescu a prezentat delegaţiei din Bahrain proiectele strategice în parteneriat public-privat şi cadrul macroeconomic favorabil investiţiilor în România. 'Credem că este absolut necesar să valorificăm aceste oportunităţi prin reluarea discuţiilor business-to-business pentru extinderea relaţiilor economice şi investiţionale bilaterale', a precizat oficialul român.
Potrivit comunicatului citat, partenerii de dialog au convenit asupra importanţei reluării negocierilor referitoare la încheierea acordurilor pentru evitarea dublei impuneri şi promovarea şi protejarea investiţiilor. De asemenea, au stabilit că este necesară cooperarea pentru crearea unui climat de încredere pentru mediul de afaceri, dar şi facilitarea unei interacţiuni mai strânse între oamenii de afaceri din cele două ţări.
'Cele două părţi au identificat domeniile petrol şi gaze naturale, petrochimie şi sectorul energetic ca fiind de interes comun pentru dezvoltarea de parteneriate şi transfer tehnologic şi de know-how. De asemenea, expertiza MMACA în impulsionarea şi susţinerea antreprenoriatului român ar putea fi preluată în dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii din Regatul Bahrain. În acest context, şeful delegaţiei arabe a adresat felicitări pentru modul în care România a gestionat mandatul Preşedinţiei la Consiliul UE şi pentru rezultatele remarcabile obţinute în domeniul politicii comerciale internaţionale', se precizează în document.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News