România și Republica Moldova vor semna un acord referitor la echivalarea actelor de studii, potrivit unei declaraţii a ministrului moldovean al educaţiei, culturii şi cercetării, Igor Şarov, citat de Moldpres şi Radio Chişinău.
Şarov a precizat într-o emisiune televizată luni seara că Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării (MECC) de la Chişinău a pregătit deja documentul, acesta urmând a fi expediat pentru avizare la Bucureşti.
"Sper ca într-o scurtă perioadă să treacă prin procedurile de avizare şi să fie benefic cetăţenilor Republicii Moldova şi cetăţenilor români. Celor care au avut până acum diplome de 10 sau de 11 clase şi nu aveau diploma de bacalaureat le era recunoscută diploma în România numai dacă aveau şi o diplomă de studii superioare. Acum, în baza semnării acestui act, celor care au diplomă de 10 şi de 11 clase le va fi recunoscut actul de studii", a spus Igor Şarov.
Oficialul moldovean s-a referit şi la recunoaşterea diplomelor de până la Procesul de la Bologna şi după, indicând că, în cazul în care instituţia este acreditată, acestea vor fi recunoscute de asemenea şi în România. "Alt exemplu: titlurile de doctor în ştiinţe, în cazul în care în Republica Moldova sunt confirmate de Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare, diplomele se echivalează după toate procedurile din România", a menţionat titularul MECC.
Procesul Bologna este numit după Declaraţia de la Bologna, semnată în oraşul italian Bologna, la 19 iunie 1999, de către miniştrii responsabili de învăţământul superior din 29 de ţări europene. Prin semnarea acestui document, a fost iniţiat procesul de creare a Spaţiului European al Învăţământului Superior care ar facilita convergenţa diverselor sisteme de învăţământ superior spre sisteme mai transparente, comparabile şi compatibile bazate pe trei cicluri: licenţă, masterat, doctorat.
Scopul major al Procesului Bologna este crearea unui Spaţiu European al Învăţământului Superior (European Higher Education Area) bazat pe cooperare internaţională şi schimb academic pentru facilitarea mobilităţii studenţilor, profesorilor şi cercetătorilor şi pregătirea tinerilor pentru carierele viitoare şi pentru calitatea de cetăţeni activi în societăţile democratice europene. În prezent, 48 de state sunt membre ale Procesului Bologna. Republica Moldova a aderat la Procesul Bologna în mai 2005, aminteşte Moldpres, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu