România - Spania | Record de spectatori români, în tribune

România - Spania se joacă luni, 18 Noiembrie 2019, la Madrid, în ultimul meci din grupele prelimirae pentru EURO 2020.

La ședința tehnică a partidei Spania-România, în această dimineață, s-a confirmat numărul aproximativ al suporterilor români care vor încuraja diseară tricolorii pe Wanda Metropolitano. Astfel, vor fi peste 12.000 de fani români, depășindu-se astfel numeric toate prezențele noastre pe un stadion din deplasare la o partidă din preliminariile pentru Mondial sau Euro, din 2014 până azi.

Suporterii naționalei se vor întâlni în Piața Cefiro, la ora 18:00, aceștia urmând să plece organizat spre stadion, însoțiți de forțe de ordine. Drumul pe jos până la arena Wanda Metropolitano durează aproximativ 20 de minute.

Sectorul rezervat fanilor români se va deschide la ora 18:45, în timp ce în restul stadionului accesul fanilor se va face începând cu ora 19:15.

Organizatorii nu vor permite accesul în arenă cu ghiozdane, acestea urmând a fi depozitate în zone special amenajate la arenă.

Ridicarea biletelor comandate și achitate online se va face la casa de bilete din dreptul porții 17, între orele 16:00 și 20:30 (ora locala).

Porțile de acces pentru suporterii români vor fi porțile 23 și 24.

FRF mulțumește, prin intermediul site-ului propriu, suporterilor naționalei României ”care au ales să vină să suțină din țară echipa națională într-un moment dificil, precum și celor stabiliți în Spania și în țările din apropiere, pentru atașamentul lor față de tricolori!”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel