Elena Mateescu, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, a oferit o prognoză meteo până la jumătatea săptămânii viitoare.
Publicitate
„În șapte județe, inclusiv municipiul București, am avut în vigoare, și avem în vigoare, o avertizare meteorologică de cod portocaliu, 37-38 de grade la umbră. Temperaturile resimțite sunt de până la 41-42 de grade, iar în restul țării, cod galben, pentru că vorbim despre valori între 34 până la 35 de grade. Nu în ultimul rând, avem temperaturi resimțite de până la 37 de grade, exceptând județe din zona centrală și Nord-Estica a țării.
Mâine, vorbim în continuare în această parte a țării de valori de până la 37-38 de grade, în aria celor patru județe de cod portocaliu, iar în restul ariei, de cod galben, vom avea valori de 33-36 de grade. În restul țării, acolo unde își vor face apariția și fenomenele de instabilitate atmosferică, deosebit de accentuată, avem valori de până la 32-33 de grade. Putem avea averse torențiale, vorbim de cantități de apă la nivel local de 15-25 de litri pe m2, izolat peste 35 de litri pe m2, mai ales în zonele montane. Nu în ultimul rând, avem intensificări ale vântului, cu viteze de peste 30-40 de km pe oră, în zona montană chiar peste 60 de km pe oră.
Duminică, avem o ponderare în ceea ce privește regimul de temperaturi la scara întregii țări, în jurul a 25-32 de grade. Chiar și debutul săptămânii o să fie asemănător din punct de vedere termic.
Însă de la mijlocul săptămânii viitoare și weekendul viitor vom vorbi din nou de caniculă, pentru că valorile termice vor depăși 35-37 de grade. Posibil în partea de Vest și Sud a țării vom avea iarăși 38 de grade Celsius”, a precizat Elena Mateescu, la Antena 3-CNN.
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Temperaturile maxime vor urca până la 38-39 de grade, anunță Administraţia Naţională de Meteorologie.
Judeţele aflate sub Cod portocaliu sunt Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu şi Ilfov. Disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Minimele termice nu vor scădea sub 20 de grade. Prin urmare va fi o noapte tropicală, subliniază ANM.
Totodată, în Crişana, nordul Banatului şi al Olteniei, nordul şi estul Munteniei, jumătatea de sud a Moldovei, Dobrogea, dar şi în vestul şi sudul Transilvaniei este Cod galben de disconfort termic ridicat şi caniculă. Şi în aceste zone indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 34 şi 37 de grade. Minimele se vor situa în jurul a 20 de grade. Sunt vizate de atenţionarea Cod galben judeţele Satu-Mare, Bihor, Arad, Timiş, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Gorj, Sibiu, Vâlcea, Braşov, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Bacău, Vrancea, Buzău, Ialomiţa, Clăraşi, Vaslui, Galaţi, Brăila, Tulcea şi Constanţa. ANM subliniază faptul că sâmbătă (3 august) caniculă şi disconfort termic vor mai fi în Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei şi pe arii restrânse în Oltenia, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu