Bugetarii sunt în vacanţă până pe 2 sau chiar 3 mai. Au românii de suferit?
Ne place sau nu, minivacanţa de 1 Mai ne ţine cu uşile închise, cel puţin în instituţii şi la ghişeele de plată ori pentru eliberări acte. Sociologul Alfred Bulai şi jurnalistul Val Vâlcu au disecat subiectul într-o nouă ediţie savuroasă din "Nod în papură." Cei doi spun că orice e posibil în România atunci când vine vorba de dovezi în scris, aprobări, adeverinţe, certificate de conformitate şi alte hârtii şi acte doveditoare care, spun ei, trebuie duse "cu roaba".
Val Vâlcu: E o mică problemă aici. Se întind termenele de aprobare, stau în loc toate actele, toate contractele, adică blochează şi privatul. Că dacă doar ar sta ei acasă n-ar fi o mare problemă! Dacă n-ar încurca lucrurile! Trebuie să-ţi dea teancul de aprobări, te duci cu roaba de hârtii!
Alfred Bulai: În România, probabil 80% din documentele care se cer în administraţie nu sunt necesare! Sunt tot felul de invenţii, zeci de avize... să faci dovada că ai dovada pe care ţi-au dat-o ei.
Val Vâlcu: Este celebra formulă "dar dacă"! Dar dacă ai trei picioare şi ai alocat doar pentru două? Trebuie să aduci dovada că ai doar două picioare!
Alfred Bulai: Un prieten de-al meu a avut o situaţie senzaţională. I s-a cerut o adeverinţă că nu are nevoie de adeverinţă. Cum spuneam, 80% nu sunt necesare şi termenul de rezolvare ar trebui să fie de 200 de ori mai rapid. De exemplu, să-ţi dea un certificat fiscal.
Val Vâlcu: O tastă ar trebui să apese! O tastă!
Alfred Bulai: Mai mult decât atât, eu sunt cetăţean fiscalizat, am un cod al meu acolo la fisc. Mi se dă o parolă şi-mi iau 4000 de certificate că-mi trimite un soft pe mail!
Val Vâlcu: Ai cum să trimiţi cu parola aia copie după certificatul de naştere? Nu exişti dacă nu poţi să aduci o copie după certificatul de naştere!
Alfred Bulai: Ştii... era o glumă într-o emisiune de umor din anii '70: Domnule, nu mai avem nevoie de documentele astea, trebuie să le casăm. Şi omul răspunde: Da, e în regulă, dar înainte faceţi câte două copii după ele!
Emisiunea completă aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News