"România, te iubesc!" bate recordurile de audienţă la ProTv. Vezi aici de materiale au ţinut românii în faţa televizorului

romania, te iubesc
romania, te iubesc

Corespondenţii Ştirilor Pro TV Anca Nastasi şi Cosmin Savu au reuşit, prin intermediul anchetelor "Brazdă de aur" şi "Vin doar cu numele", prezentate duminică în cadrul emisiunii "România, te iubesc!", să ţină telespectatorii cu ochii aţintiţi pe Pro TV.

În minutul de aur al emisiunii, 18.57, peste 2.000.000 de telespectatori de la nivelul întregii populaţii a României au urmărit emisiunea de anchete jurnalistice, iar Pro TV obţinea un rating impresionant, de 10,8 puncte şi o cotă de piaţă de 26,1%. "România, te iubesc!" a fost lider absolut de audienţă, atât pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, cât şi pe publicul din mediul urban, informează Mediafax.

Astfel, în intervalul orar 18.00 - 18.58, atunci când a fost difuzată emisiunea, Pro TV a obţinut, în medie, pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, 5,8 puncte de rating şi 19,3% din cota de piaţă, în timp ce Antena 1, clasată abia pe locul al patrulea, avea doar 1,9 puncte de rating şi 6,3% cotă de piaţă.

Nici pe publicul din mediul urban Pro TV nu a cunoscut competitor şi a înregistrat, în medie, 5,7 puncte de rating şi 14,5 procente din cota de piaţă, iar Antena 1, clasată tot pe locul al patrulea, avea de aproape două ori mai puţin, respectiv 3 puncte de rating şi doar 7,5 procente din cota de piaţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel