Două aeronave de transport C-27J Spartan, aparţinând Forţelor Aeriene Române, execută marţi o misiune de transport aerian în sprijinul populaţiei siriene, afectată de cutremurele din 6 februarie, transmite Ministerul Apărării Naţionale.
Într-un comunicat de presă, MApN reaminteşte că, în baza Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă din 9 februarie, la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, aeronavele militare vor transporta bunuri materiale donate de statul român şi vor decola din Baza 90 Transport Aerian marţi, în jurul orei 9,00.
Una dintre aeronave va zbura pe ruta Otopeni - Gaziantep (Turcia), iar cealaltă va avea ca destinaţie oraşul Beirut (Liban).
Forţele Aeriene Române au mai executat astfel de misiuni umanitare şi în anul 2011, când un alt cutremur major s-a produs în Turcia, precum şi în anul 2019, în Albania, arată MApN.
Specialiştii Bitdefender au identificat, imediat după cutremurele din Turcia şi Siria, campanii umanitare false create cu scopul de a păcăli donatorii interesaţi să ajute victimele.
Potrivit unui comunicat de presă al companiei de securitate cibernetică, transmis vineri, în noua campanie, atacatorii pretindeau că sunt reprezentanţi ai unei organizaţii caritabile ucrainene cu misiunea de a strânge bani pentru ajutorarea victimelor acestor tragedii.
Exemplu de mesaj fals
'Lansăm o campanie de sprijinire a oamenilor din Turcia şi Siria care au fost grav afectaţi de cutremurul care i-a lăsat fără adăpost. Fundaţia Wladimir şi-a asumat responsabilitatea de a oferi asistenţă la faţa locului pentru a ajuta cât mai mulţi oameni. Vă îndemnăm să donaţi pentru victime', este mesajul fals. Vezi continuarea aici!
Vezi și - Miracol în Turcia. O fetiță a fost salvată după 178 de ore / video
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu