Naţionala feminină de handbal a României a obţinut o victorie neaşteptat de dificilă în faţa Tunisiei, cu scorul de 30-28 (14-15), sâmbătă, la Sao Paulo, în meciul său de debut la Campionatul Mondial din Brazilia, din cadrul Grupei D.
România s-a desprins abia în ultimul sfert de oră al partidei, după ce a fost condusă în marea majoritate a timpului de modesta formaţie africană (vicecampioana continentului negru). România avea 14-13 în min. 29, dar a primit două goluri în ultimul minut din prima repriză, iar la pauză Tunisia avea avantaj minim, 15-14.
Tunisia s-a desprins pe tabelă imediat după pauză, 17-14 (32), iar selecţionerul Radu Voina a pierdut pivotul Oana Manea în min. 40, din cauza unei accidentări. Tunisia avea 22-19 în min. 43, dar România a reuşit 10 minute excelente, marcând 7 goluri şi primind doar unul (26-23). Tunisia, care a părut ca a mai cedat şi fizic pe final, a reuşit totuşi egalarea la 26, însă în cele din urmă echipa noastră a reuşit să obţină victoria, cu 30-28.
România: Tereza Pâslaru, Talida Tolnai - Adrian Nechita (6 goluri), Oana Chirilă (5), Mihaela Tivadar, Aurelia Brădeanu (4), Carmen Amariei, Adina Fiera (8), Oana Manea, Florina Chintoan (3), Daniela Băbeanu, Valentina Ardean (4), Iulia Curea. Antrenor: Radu Voina.
Tunisia: Wafa Cherif, Rahma Tered - Rafika Marzouk (4), Raja Toumi (6), Mouna Chabbah (6), Jihene Ben Cheikh Ahmed (2), Ines Khouildi (5), Haifa Abdelhak (1), Asma Elghaoui (1), Ouided Kilani, Ines Jaouadi (2), Maroua Dhaouadi (1). Antrenor: Mohamed Ali Sghir.
România va juca următorul meci luni, 5 decembrie, cu Cuba, de la ora 19,00 (ora României).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News