Camera de Comerţ şi Industrie a României în parteneriat cu Biroul Consilierului Comercial al Ambasadei Republicii Turcia la București și Asociația Oamenilor de Afaceri Turci (TIAD), au organizat la sediul CCIR Business Center, forumul de afaceri „Avantajele și dezavantajele realizării de investiții în România".
Evenimentul organizat, joi, a venit în contextul vizitei la București a delegației oamenilor de afaceri din cadrul Asociației Industriașilor și Oamenilor de Afaceri Döșemealtı (DÖȘIAD) din Antalya.
„Pentru România, Turcia este unul dintre cei mai importanți parteneri economici din afara UE. Conform statisticilor, Turcia ocupă cea de-a cincea poziție în clasamentul partenerilor economici ai României, după țări precum: Germania, Franța, Italia și Ungaria", a declarat Lazăr Comănescu, consilierul președintelui CCIR pe probleme de afaceri externe.
Evenimentul, la care a luat parte un număr mare de participanți, este în curs de a deveni o tradiție, acesta ajungând la cea de-a treia ediție, fapt ce arată interesul susținut pentru „consolidarea acestei cooperări economice, în contextul în care există un mare potențial de susținere economică între cele două state", a mai declarat Lazăr Comănescu.
Ilan Laufer, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, a afirmat că „există un potențial de dezvoltare foarte mare în această direcție și cred că implicarea noastră, a celor două guverne, pentru a întări relația dintre mediul de afaceri din România și mediul de afaceri din Turcia este una constantă.
(...) Turcia este și un important investitor în România, se află în primele 20 de poziții. Companiile doresc uneori soluții fiscale mai avantajoase și atunci sunt grupuri din Turcia care continuă să investească în România nu doar în mod direct, ci și în mod indirect. Pentru noi, rolul este să creăm un cadru care să permită oamenilor de afaceri o colaborare mai bună, iar din punctul nostru de vedere se lucrează intens la acest lucru". În acest context, ministrul Laufer a amintit de protocolul de colaborare semnat în urmă cu o zi între MMACA și CCIR privind eficientizarea şi diversificarea misiunilor economice externe, cu scopul sprijinirii exportului și pătrunderii firmelor românești pe noi piețe.
[citeste si]
„Este un prilej de mândrie pentru Asociația noastră să aducă sub același acoperiș o asemenea comunitate de elită", și-a început discursul Murat Demiray, preşedintele Asociației Oamenilor de Afaceri Turci (TIAD), care a ținut să sublinieze: „Contribuirea la crearea unui mediu care promovează cooperarea între oamenii de afaceri turci și români, informarea oamenilor de afaceri turci cu privire la condițiile economice în permanentă dezvoltare în România, la evoluția și schimbările legate de legislația economică financiară și socială (...), căutarea unor soluții pentru problemele comune în cooperarea cu instituțiile și organizațiile de stat din Turcia și România, constituie principalele domenii de activitate ale asociației noastre".
La rândul său, Gültekin Gencer, președintele DÖȘIAD, Asociația Industriașilor și a Oamenilor de Afaceri din Antalya, Turcia, a subliniat relațiile de bună colaborare cu România, nu numai în plan economic, dar și socio-cultural, relații de cooperare „bazate pe dialog la înalt nivel". Președintele DÖȘIAD a declarat: „Suntem interesați să dezvoltăm relațiile comerciale cu România, să găsim noi căi comune de colaborare și să facem schimb de date și informații. România este un partener foarte valoros pentru noi".
Partea a doua a evenimentului a fost consacrată sesiunilor de business-to-business cu companii reprezentative, membre ale Asociației Industriașilor și Oamenilor de Afaceri Döșemealtı, din domenii precum agricultură, dezvoltare imobiliară, construcții, industrie medicală, mase plastice, produse chimice, sectorul alimentar, băuturi alcoolice, turism, industria lemnului, utilaje de construcții și piese de schimb.
Informații de background:
În sprijinul mediului de afaceri din România, CCIR a semnat o serie de acorduri cu partenerii turci, menite să vină în sprijinul bunelor relații de cooperare economice. Astfel, primul acord de colaborare datează din 1996, iar cel mai recent a fost semnat de președintele CCIR în funcție, dl. Mihai Daraban: Acord de cooperare CCIR – TIAD (Asociația Oamenilor de Afaceri Turci în România) semnat la data de 24 noiembrie 2015, aflat în vigoare în prezent.
Conform datelor oferite de ONRC (august 2017), pe teritoriul României activează 14.952 companii cu capital turc. Turcia ocupă locul 15 în clasamentul pe țări de rezidență a investitorilor în societăți cu participare de capital străină.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News