Chef Adrian Pop ar fi murit la spital, marți seară, anunță România TV.
Decesul lui Adrian Pop, în vârstă de 51 de ani, ar fi survenit marți seară, la spital, în urma unui traumatism puternic.
Celebrul bucătar din Cluj se afla în stare critică, la Spitalul Judeţean, Secţia de Neurochirurgie. Adrian Pop s-ar fi lovit la cap sau ar fi fost lovit la o petrecere organizată de ziua de naștere a unui polițist, în Apahida.
La petrecerea cu pricina, la un moment dat, Adrian Pop a ieșit afară cu unul dintre invitați. Câteva minute mai târziu, acesta din urmă s-a întors în local și i-a anunțat pe ceilalți că Adrian Pop este întins pe jos și s-ar fi lovit la cap.
În cauză a fost deschisă o anchetă.
„La data de 7 martie a.c., în jurul orei 02.40, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Apahida au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că în apropierea unui local public situat pe strada Libertății, în localitatea Apahida, a fost găsită o persoană în stare de inconștiență. Echipajul deplasat la fața locului a identificat un bărbat în vârstă de 51 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care a fost preluat de echipajul medical și transportat la o unitate de specialitate.
În urma primelor verificări efectuate de polițiști și a informațiilor preliminare, există date potrivit cărora bărbatul de 51 de ani ar fi participat la un eveniment privat derulat în interiorul respectivului local public, unde ar fi consumat băuturi alcoolice, la un moment dat fiind observat de participanți părăsind încăperea. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, sub coordonarea procurorului de caz. În vederea continuării cercetărilor, au fost ridicate imaginile surprinse de camerele de supraveghere montate pe clădire.”, transmitea IPJ Cluj.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News