România U19-Ucraina U 19. Ionuţ Lupescu, mesaj după pierderea calificării

Ionuţ Lupescu i-a încurajat, marţi, printr-un mesaj postat pe Facebook, pe componenţii naţionalei under 19, după ratarea calificării la Campionatul European.

“Capul sus, băieţi! Ştiu cât e de greu, ştiu cât de tare doare, trebuie să găsiţi puterea să mergeţi înainte, orice ar fi. Aţi luptat frumos, până la capăt. Suntem mândri de voi!”, a scris Lupescu.

Naţionala under 19 a României a ratat calificarea la Campionatul European, după ce a fost învinsă, marţi, la Ploieşti, cu scorul de 2-1, de echipa similară a Ucrainei, în ultimul meci din grupa 4 a Turului de Elită. 

Echipa națională a încheiat meciul în inferioritate numerică

România a încheiat jocul cu doi fotbalişti mai puţin.

Tricolorii au deschis scorul prin Olimpiu Moruţan, în minutul 76. Jucătorul român a fost eliminat imediat după marcarea golului, el primind al doilea cartonaş galben. 

Pentru Ucraina au înscris Safronov ’84 şi Bondar ‘90+2.

În minutul 90+5, din echipa României a fost eliminat şi Robert Neciu, tot pentru cumul de cartonaşe.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel