România, ultimul loc în Europa la suma cheltuită pentru sănătate pe cap de locuitor

România a cheltuit o sumă de 340 de euro pe cap de locuitor pentru sănătate în 2015, cea mai mică sumă din Uniunea Europeană, unde media a fost de 600 de euro pe cap de locuitor, arată datele publicate vineri de Eurostat. 

Alegeri prezidentiale 2024

Comparativ, Bulgaria a cheltuit în 2015 pentru sănătate 343 de euro pe cap de locuitor, Letonia 468 de euro, Polonia 520 de euro şi Ungaria 592 de euro. La polul opus sunt statele membre UE care au cheltuit mai mult de 3.000 de euro pe cap de locuitor pentru sănătate, în frunte cu Luxemburg (4.112 euro), Danemarca (4.094 euro), Olanda (3.194 euro), Suedia (3.170 de euro), Austria (3.149 euro), Irlanda (3.138 de euro) şi Marea Britanie (3.020 de euro). 

Romania se situează pe ultimele locuri în UE şi când vine vorba de procentul din Produsul Intern Brut alocat pentru sănătate, 4,2% în 2015, procente mai mici fiind înregistrate doar în Cipru, 2,6% din PIB, şi Letonia, 3,8% din PIB. În contrast, Danemarca a alocat 8,6% din PIB pentru sănătate, urmată de Franţa, 8,2%, Austria şi Olanda, ambele cu 8% din PIB. 

În total, în 2015, statele membre UE au cheltuit aproape 1.058 de miliarde de euro pentru sănătate. În UE, ponderea cheltuielilor pentru sănătate în PIB este de 7,2%, iar sănătatea este al doilea mare capitol al cheltuielilor publice după protecţia socială, 19,2% din PIB. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel