România, una dintre cele mai defavorabile stări de sănătate din UE

Conducerea Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” (SUUMC), alături de experţi din cadrul Centrului de Boli Oncologice şi, respectiv, din cadrul Centrului Integrat de medicină nucleară, participă, marţi şi miercuri, la Conferinţa „Medicina nucleară", eveniment ştiinţific, organizat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN HH), în parteneriat cu Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate.

Conferinţa „Medicina nucleară" are drept scop evidenţierea oportunităţilor de valorificare a rezultatelor cercetărilor avansate de la IFIN HH şi ELI - NP în sistemul medical românesc, constituirea unui cadru pentru accesul organizaţiilor medicale publice şi private la rezultate ştiinţifice de top la nivel mondial, constituirea de parteneriate între IFIN HH - ELI-NP, unităţi sanitare şi companii inovative prin care să fie valorificate tehnologiile şi rezultatele ştiinţifice în domeniul medical; identificarea modalităţilor de a dezvolta entităţi medicale publice şi private care să atragă pacienţi, din întreaga ţară şi nu numai, pentru investigaţii şi tratamente medicale.

Evenimentul ştiinţific este organizat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei" (IFIN HH), în parteneriat cu Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate, se arată într-un comunicat al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila" (SUUMC).

Formarea profesională, un deziderat

Formarea profesională, implementarea unor protocoale inovatoare de diagnostic şi tratament, introducerea pe piaţă a unor noi molecule terapeutice, dar şi încurajarea cercetării şi producţiei de medicamente româneşti sunt etape care conduc la reducerea costurilor de spitalizare şi la un standard ridicat al calităţii serviciilor oferite populaţiei, consideră comandantul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Carol Davila", conf.univ.dr. Florentina Ioniţă-Radu.

„Ca profesionist, pot afirma că medicina este capabilă, oricând, să aplice inovaţia şi cercetarea în tot ceea ce priveşte asistenţa medicală primară şi de specialitate, dar cu respectarea a două condiţii - să i se permită, pe de-o parte, accesul la noile tehnologii şi molecule, dar şi la programe de pregătire. (...) Mi-ar face deosebită plăcere ca, într-un interval rezonabil de timp, să vedem, deja, rezultatele acestei întâlniri de succes, materializate prin: creşterea siguranţei actului medical şi a speranţei de viaţă, demararea investiţiilor în pregătirea şi supraspecializarea resursei umane, creşterea satisfacţiei pacienţilor şi a încrederii în sistemul medical românesc, încurajarea cercetării şi a colaborării multidisciplinare", a arătat comandantul, în discursul său de la deschiderea lucrărilor.

Ce trebuie să facem ca România să nu mai fie codașa în Europa

Potrivit medicului, dezvoltarea unor noi tehnici noninvazive care să permită detectarea precoce şi tratamentul eficient al bolilor, cu costuri reduse, ar trebui să fie avută în vedere de toate politicile publice dezvoltate în România.

„Pornind de la faptul ca populaţia din România are una dintre cele mai defavorabile stări de sănătate din Uniunea Europeană, clasându-se pe ultimele locuri la indicatori de sănătate majori (speranţa de viaţă, mortalitate sau incidenţa bolilor infecţioase), conform Pactului Naţional pentru Sănătate, dezvoltarea unor noi tehnici noninvazive care să permită detectarea precoce şi tratamentul eficient al bolilor, cu costuri reduse, ar trebui să fie avută în vedere de toate politicile publice dezvoltate în România. Promovarea sănătăţii şi lărgirea accesului la sănătate, în toate domeniile medicinei moderne, răspunde nevoii globale de a crea strategiile necesare şi eficiente pentru introducerea la nivelul populaţiei a unor măsuri inovative simple şi eficiente. Aceste comportamente şi atitudini au rostul de a menţine starea de sănătate de a minimaliza numărul de intervenţii medicale, reducând costurile pentru sănătate, la nivel naţional şi global", a explicat conf.univ.dr. Florentina Ioniţă-Radu

Integrare reală în sistemele de sănătate europene

Specialistul crede că România trebuie să participe activ la construirea unor reţele de sănătate europene.

„Mi se pare că este imperios necesar ca toate demersurile instituţiilor cu atribuţii şi competenţe în domeniul calităţii vieţii să se circumscrie programelor Comisiei Europene în ceea ce priveşte: dezvoltarea sănătăţii publice, sporirea capacităţii de răspuns la factorii de risc pentru sănătate, prevenţia bolilor şi achiziţionarea de tehnologii moderne de diagnostic şi tratament".

Tratamente de ultimă oră pentru toți pacienții

Florentina Ioniţă-Radu este de părere că întreaga populaţie, fără discriminare de gen, standard social şi profesional, vârstă sau etnie, ar trebui să beneficieze de cel mai bun context de diagnostic şi tratament în patologia oncologică.

„În calitate de comandant al Spitalului Militar Central susţin adaptarea medicinei la secolul în care trăim, era informaţională permiţând ca diagnosticul corect să se afle la un click distanţă dintre pacient şi specialist. Iată de ce, stimat auditoriu, pot afirma fără niciun fel de echivoc că Spitalul Militar Central îşi manifestă întreaga disponibilitate de a intra în acest amplu proces de modernizare a sistemului de prevenţie, diagnostic şi tratament în oncologie, răspunzând "PREZENT!" la această provocare lansată de către Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" (IFIN HH) şi partenerul său, respectiv Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate", a punctat medicul în discurul său.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel