România va întâlni Lituania în Liga Națiunilor: Programul complet al tricolorilor

FOTO: Freepik
FOTO: Freepik

Selecționata Lituaniei va fi adversara României în Grupa C2 a Ligii Națiunilor la fotbal, după ce a învins echipa Gibraltarului cu scorul de 1-0 (0-0), marți seara, la Kaunas, în manșa a doua a barajului pentru Liga C a competiției.

Lituania câștigase și prima manșă cu scorul de 1-0, joi seara, la Faro (Portugalia). Unicul gol al partidei de la Kaunas a fost marcat de Fedor Cernych (51).

Balticii au avut și o bară, prin același Cernych (7). Fundașul Rokas Lekiatas (FCU Craiova) a fost integralist la gazde, iar portarul Edvinas Gertmonas (Universitatea Cluj) a rămas pe banca de rezerve. Din Grupa C2 vor face parte România, Kosovo, Cipru și Lituania. Gibraltarul va evolua în Liga D.

Echipa României va întâlni Kosovo, în deplasare, în data de 6 septembrie, în prima sa partidă din ediția 2024-2025 a Ligii Națiunilor. Tricolorii vor încheia campania cu un meci acasă, pe 18 noiembrie, cu Cipru. Programul meciurilor României stabilit de UEFA este următorul:

  • Vineri, 6 septembrie 2024 (ora 21:45): Kosovo - România
  • Luni, 9 septembrie 2024 (ora 21:45): România - Lituania
  • Sâmbătă, 12 octombrie 2024 (ora 21:45): Cipru - România
  • Marți, 15 octombrie 2024 (ora 21:45): Lituania - România
  • Vineri, 15 noiembrie 2024 (ora 21:45): România - Kosovo
  • Luni, 18 noiembrie 2024 (ora 21:45): România - Cipru

Conform regulamentului, primul loc înseamnă promovarea directă în Liga B a ediției următoare a Ligii Națiunilor, în vreme ce locul doi duce la baraj pentru promovare. În același timp, locul 4 duce la retrogradare directă în Liga D, în vreme ce locul 3 păstrează naționala în același eșalon valoric al competiției, Liga C, și pentru ediția următoare.

UEFA Nations League 2024-2025 va avea efect direct și asupra preliminariilor europene pentru Cupa Mondială 2026. Cele mai bune 4 câștigătoare de grupă în Liga Națiunilor, exceptând echipele care au încheiat pe primele două locuri în grupele din preliminarii, vor participa la meciurile de baraj pentru Mondial, alături de toate cele 12 echipe de pe locul secund din preliminariile clasice. Astfel, vor rezulta patru play-off-uri, fiecare cu câte 4 echipe, ce se vor disputa în sistem semifinale-finală, urmând a se stabili ultimele 4 naționale europene participante la CM din Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel