România va fi reprezentată de 23 sportivi, 12 fete şi 11 băieţi, la ediţia 2019 a Campionatelor Mondiale de scrimă de la Budapesta (15-23 iulie), care au un impact decisiv în calificările pentru JO 2020 de la Tokyo.
Şansele cele mai mari la o medalie la are campioana olimpică Ana Maria Popescu, nr. 2 mondial în clasamentul de la spadă feminin şi care anul trecut a cucerit argintul la Mondialele de la Wuxi (China). Medalia mondială de aur la individual este singura care i-a rezistat până acum campioanei noastre. Ea are două medalii de aur cucerite la Mondiale, dar ambele cu echipa în 2010 şi 2011.
România se prezintă cu echipe complete în probele feminine de spadă, floretă şi sabie respectiv în probele masculine de sabie şi spadă. Nu vom avea reprezentantă în concursul pe echipe doar la floretă masculin.
Competiţia debutează luni 15 iulie cu feminină de spadă şi cea masculină de sabie, în care au loc calificările pentru tabloul principal de 64. Pe 18 iulie au loc în ambele probe întrecerile de pe tabloul de 64 şi finalele.
Pe 16 iulie se dispută calificări pentru tabloul de 64 la proba feminină de floretă şi cea masculină de spadă. Meciurile eliminatorii de pe tablou şi finalele sunt programate în ambele probe pe 19 iulie.
Proba feminină de sabie şi cea masculină de floretă debutează pe 17 iulie cu calificările pentru tabloul de 64, în timp ce meciurile eliminatorii de pe tablou şi finalele au loc pe 20 iulie.
Pe 20 iulie începe concursul pe echipe cu calificări pentru tabloul de 8 la spadă feminin şi sabie masculin. Meciurile de pe tablou şi finalele sunt prevăzute pentru 21 iulie.
Pe 21 iulie au loc calificările pentru probele pe echipe la spadă masculin şi floretă feminin. Meciurile de pe tabloul de 8 şi finalele sunt prevăzute pentru 22 iulie.
Pe 22 iulie se dispută calificări în probele pe echipe la floretă masculin şi sabie feminin, iar în ultima zi a competiţiei, pe 23 iulie, au loc meciurile de pe tablou de 8 şi finalele.
Componenţa lotului României pentru CM 2019 de la Budapesta:
Sabie feminin: Bianca Pascu, Andreea Lupu, Georgiana Dima, Maria Matei; antrenor Cosmin Hâncianu;
Spadă feminin: Ana Maria Popescu, Maria Udrea, Bianca Benea, Amalia Tătăran; antrenor Cornel Milan;
Floretă feminin: Mălina Călugăreanu, Maria Boldor, Andreea Gheorghe, Emilia Corbu; antrenor Mihai Predescu;
Spadă masculin: Mario Perşu, Andrei Timoce, Adrian Dabija, Adrian Szilagyi; antrenor Radu Podeanu;
Sabie masculin: Tiberiu Dolniceanu, Iulian Teodosiu, Alin Badea, Florin Zalomir; antrenor Ioan Pop;
Floretă masculin: Silviu Roşu, Benjamin Bodo, Alexandru Sîrb; antrenor Mihai Predescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News