România va trimite 183 de militari în plus în teatrele de război

militari
militari

Forţele Armatei României dislocate în teatrele de operaţii vor creşte în 2011 cu 183 de militari, putând astfel participa la misiuni în afara teritoriului statului cu un efectiv maxim de 3.427 militari, a decis, marţi, CSAT.

"O temă importantă pe agenda şedinţei CSAT a fost reprezentată de continuarea participării României cu forţe armate la misiuni de apărare colectivă, în sprijinul păcii, de tip coaliţie şi individuale, în afara teritoriului statului român, sub egida NATO, UE şi ONU. În acest context, CSAT a analizat şi a aprobat Planul întrebuinţării forţelor Armatei României la misiuni în afara statului român în anul 2011. Conform acestui document, faţă de anul 2010, în anul 2011, forţele Armatei României dislocate în teatrele de operaţii vor creşte, în ansamblu, cu 183 de militari. În anul 2011, Armata României va putea participa la misiuni în afara teritoriului statului, cu un efectiv maxim de 3.427 militari, din care forţe dislocate - 2.525 militari şi forţe dislocabile - 902 militari", se arată într-un comunicat transmis după şedinţa CSAT de marţi, citat de Mediafax

De asemenea, CSAT a aprobat suplimentarea participării României la misiunea Uniunii Europene din Kosovo-EULEX cu cinci jandarmi.

Totodată, în şedinţa de marţi au fost avizate mai multe proiecte de acte normative, respectiv Proiectul de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Ghidului carierei militare, Proiectul de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Strategiei naţionale de management integrat al frontierei de stat a României în perioada 2010-2012 şi Concepţia privind înfiinţarea Gărzii de Coastă în structura Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române.

"În finalul şedinţei, membrii Consiliului au aprobat Programul de activitate al CSAT pentru anul 2011, document necesar realizării obiectivului constituţional al Consiliului, respectiv organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc securitatea naţională", se mai arată în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel