#Romania2019.eu/ Ştefan-Radu Oprea: Statele membre ale UE s-au angajat să intensifice sprijinul acordat partenerilor estici

Statele membre ale UE s-au angajat să îşi intensifice sprijinul acordat partenerilor estici, a declarat, marţi, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea, în deschiderea celui de-al şaselea forum de afaceri dedicat Parteneriatului Estic. 

'Parteneriatul Estic este o dovadă a consecvenţei şi a dorinţei împărtăşite de Uniunea Europeană şi de partenerii săi estici de a construi împreună un proiect în folosul direct al cetăţenilor. Prin acest proiect, partenerii noştri şi-au asumat angajamente solide de implementare a unor reforme în domenii-cheie. La rândul lor, statele membre UE şi instituţiile europene s-au angajat să îşi intensifice sprijinul acordat partenerilor estici în procesul reformator ambiţios', a spus Oprea. Ministrul a apreciat că 'realizările obţinute în ultimii zece ani sunt excepţionale'. 'Este scopul cooperării noastre regionale să avem aceleaşi şanse concrete de creştere economică folosind instrumentele şi cadrele normative ale UE', a afirmat el. La rândul său, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie, Mihai Daraban, a vorbit despre evoluţia economică în ţările din cadrul Parteneriatului Estic.

'În cei zece ani de la lansarea Parteneriatului Estic şi după cinci forumuri de afaceri, putem spune că ţările cuprinse în parteneriat s-au dezvoltat semnificativ. Climatul de afaceri din regiune s-a îmbunătăţit. Din 2009, UE a contribuit cu 348 de milioane de euro, susţinând 70.000 de întreprinderi (...), 28 000 de locuri de muncă', a afirmat el. Daraban a adăugat că 'în ciuda poziţiei strategice a ţărilor din Parteneriatul Estic şi a potenţialului economic vast, conectivitatea de transport terestră şi marină cu statele membre UE este încă slabă şi reprezintă un obstacol pentru dezvoltarea economică a regiunii'. În acest sens, a punctat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie, ţările din cadrul Parteneriatului Estic ar trebui să investească în 'proiecte strategice regionale'. 'Asemenea proiecte pot fi dezvoltate cu ajutor financiar de la Comisia Europeană sau prin implicarea directă a statelor membre UE şi a ţărilor din Parteneriatul Estic', a subliniat Daraban. Forumul de afaceri se desfăşoară în contextul Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene. La forum participă 34 de instituţii internaţionale şi 39 de instituţii româneşti. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel