Românii alocă mai mult timp vizitelor și aniversărilor decât cititului

lectura
lectura

Românii alocă mai mult timp vizitelor, aniversărilor sau conversațiilor telefonice decât cititului, spetacolelor de teatru sau sportului.

Potrivit unui studiu al Institutului Național de Statistică, citat de Mediafax, românii consumă în medie 39 de minute zilnic cu vizitele, aniversările, conversaţii în familie sau cu prietenii şi conversaţii telefonice.

În schimb, cititului în timpul liber, românii alocă doar 13 minute pe zi, cu mențiunea că pe măsura înaintării în vârstă, timpul dedicat lecturii scade.

Pentru divertisment şi cultură (spectacole de teatru, cinema, galerii de artă etc.), ca de altfel și pentru ascultarea radioului, românii își fac timp doar 3 minute pe zi, de cinci ori mai puțin față de timpul alocat  pentru activităţi religioase sau pentru întruniri politice.

Cât privește timpul alocat zilnic de români sportului și activităților în aer liber, acesta este de 16 minute, bărbaţii dedicând acestor activități 20 de minute, în timp ce femeile doar 12 minute. Diferențe privind timpul alocat sportului și activităților în aer liberau fost înregistrate și în funcțe de vârstă: copiii -41 de minute pe zi-, tinerii de 15-24 ani - 37 de minute zilnic -, iar persoanele în vârstă de 65 de ani şi peste - în medie 8 minute pe zi.

De asemenea, în timp ce necăsătoriţii petrec timpul în aer liber şi cu activităţi sportive în medie 30 de minute zilnic, persoanele divorţate şi cele căsătorite alocă numai 10-11 minute zilnic, iar cele văduve, în medie 6 minute.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel