Guvernanții vor ca românii să se mai aleagă cu încă două zile libere pe an. Aceștia au depus proiectele de lege care propun ca alte două zile de sărbătoare să fie declarate nelucrătoare.
Potrivit unui proiect legislativ, ziua de 24 ianuarie, care reprezintă Unirea Principatelor Române din 1859, ar urma să fie declarată sărbătoare naţională legală şi, în consecinţă, zi nelucrătoare. Este un proiect susţinut de foarte mulţi parlamentari, de la toate partidele, potrivit România TV.
Iniţiatorii spun că acest proiect este susţinut chiar de preşedintele Traian Băsescu, de primarul Iaşului şi de către academicieni. Este un proiect legislativ depus la Senat, care va intra în dezbatere după începerea sesiunii parlamentare, după 1 februarie.
Pe lângă acest proiect, mai există încă o iniţiativă legislativă, care propune ca ziua Înălţării Domnului, care se sărbătoreşte la 40 de zile de la Paşte să fie, de asemenea, zi nelucrătoare. Și cum Înălțarea pică întotdeauna într-o zi de joi nu exte exclus ca românii să mai beneficieze de o minivacanță de patru zile cu acest prilej.
Ce zile libere le-au mai rămas românilor pentru 2014
Paşti
20 aprilie - duminica
21 aprilie - luni
Ziua Internaţională a Muncii
1 mai - joi
Rusaliile
8 iunie - duminica
9 iunie - luni
Adormirea Maicii Domnului
15 august - vineri Sfântul Andrei30 noiembrie - duminica Ziua Naţională a României1 decembrie - luni Crăciunul25 decembrie - joi 26 decembrie - vineriFiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News