Românii au cumpărat mai puţine maşini în 2011. Piaţa auto a scăzut în primele şapte luni cu peste 10%

autoturisme, inmatriculare, taxa de poluare 2011
autoturisme, inmatriculare, taxa de poluare 2011

Vânzările de vehicule au scăzut în primele şapte luni cu 10,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, la 61.080 unităţi, iar livrările de autoturisme au înregistrat un declin de 15%, la 52.249 unităţi, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

"Principalele cauze pe care le vedem ca fiind responsabile de această situaţie sunt funcţionarea greoaie a programului de stimulare a înnoirii parcului auto, menţinerea nedeductibilităţii TVA la achiziţia autoturismelor de către persoanele juridice, precum şi accesul dificil la resurse de finanţare pentru achiziţia de autovehicule pentru marea majoritate a populaţiei", se arată într-un comunicat al APIA, citat de Mediafax.

În iulie, comparativ cu luna anterioară, au fost vândute 10.407 vehicule, cu 11% mai puţine, şi 9.016 autoturisme, în scădere cu 13%.

Piaţa vehiculelor comerciale a avansat în perioada analizată cu 26%, la 8.343 unităţi, iar în iulie faţă de iunie a crescut cu aproape 3%, la 1.346 de unităţi.

În topul celor mai vândute autoturisme în primele şapte luni, primul loc este ocupat de Dacia, cu 15.278 unităţi (29% din total), urmată de Volkswagen (5.501 unităţi), Skoda (4.688 unităţi), Renault (3.788 unităţi) şi Opel (2.989 unităţi).

Producţia de vehicule a înregistrat o scădere totală de 8,4%, la 201.271 unităţi, pe segmentul autoturisme declinul fiind de 9,2% (185.580 unităţi). Vehiculele comerciale au înregistrat însă o creştere de 3,3%, volumul total fiind de 15.184 unităţi.

De asemenea, exportul de vehicule a consemnat o scădere de 7,7%, la un volum total de 179.465 unităţi. Livrările la exterior de vehicule comerciale au urcat cu peste 5%, la 14.165 unităţi, iar cele de autoturisme s-au diminuat cu 8,7%, la 165.300 unităţi.

În ceea ce priveşte importul de vehicule, datele APIA indică la şapte luni o scădere de 3,7%, la 44.302 unităţi.

Reprezentanţii asociaţiei au precizat că pentru sfârşitul acestui an se aşteaptă la o uşoară revigorare a pieţei auto, dar doar în condiţiile menţinerii cadrului legislativ actual, precum taxa auto, programul de înnoire al parcului auto şi cota TVA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel