Românii au la dispoziţie aisemnal.ro, o aplicaţie unică la nivel mondial pentru verificarea zonelor cu semnal mobil

România are, începând de marţi, un instrument unic la nivel mondial prin care toţi românii pot verifica zonele în care au semnal mobil şi operatorii cu cel mai bun semnal, a anunţat, marţi, la Palatul Parlamentului, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Sorin Grindeanu. 

Alegeri prezidentiale 2024

'Începând de azi (marţi, n.r.), ANCOM pune la dispoziţia celor interesaţi o hartă interactivă pe care toţi românii pot verifica zonele în care au semnal mobil şi operatorii cu cel mai bun semnal. Vă prezint aisemnal.ro, un instrument unic la nivel mondial, realizat integral fără niciun fel de inputuri, de către echipa ANCOM. Spre deosebire de aplicaţiile existente, aisemnal.ro nu se bazează pe simulări, nu conţine informaţii transmise de către terţi, iar valorile reflectate nu sunt obţinute în condiţii de laborator. România are o hartă obţinută pe baza informaţiilor din teren obţinute de către echipele ANCOM, care au mers în localităţi cu mai mult de 10 locuitori', a spus Grindeanu. Potrivit şefului ANCOM, datele din noua aplicaţie au fost colectate de către echipele Autorităţii de pe o suprafaţă de 240.000 de km.

'Nu a fost o muncă uşoară, nu au fost condiţii simple de muncă. Echipele ANCOM au acoperit mai mult de 240.000 de km. Elaborând acest instrument independent, ANCOM a creat un reper al calităţii pentru utilizatori, care sunt invitaţi să acceseze aisemnal.ro înainte de a achiziţiona serviciile de telecomunicaţii de la vreun operator. Aplicaţia este pe cât de utilă, pe atât de uşor de folosit. Intrăm pe www.aisemnal.ro, selectăm operatorul care ne interesează şi selectăm tehnologia care ne interesează - 2G, 3G sau 4G. Astfel, utilizatorii vor avea o imagine corectă a acoperirii cu semnal mobil. Sunt absolut convins că aisemnal.ro va fi util şi operatorilor din România şi îi invităm să-l folosească. Pentru popularea hărţii măsurătorile au fost efectuate în perioada mai - august 2019 în peste 13.000 de localităţi din România', a menţionat Sorin Grindeanu.

Acesta a adăugat că măsurătorile se vor relua periodic în funcţie de dezvoltarea reţelelor. 'Să ştiţi că este o muncă titanică pe care colegii mei au făcut-o în ţară, pentru ca utilizatorii şi operatorii să aibă la dispoziţie un instrument nepărtinitor. Toată lumea îl poate folosi gratuit. Sunt convins că în ultima perioadă aţi observat eforturile Autorităţii pentru promovarea intereselor utilizatorilor de servicii telecom, şi asta pentru că noi credem că un utilizator informat este mai puternic în relaţia cu furnizorii. Chiar şi atunci când calculăm tarife de terminare, ne gândim tot la beneficiul utilizatorului mizăm. Facem întotdeauna o analiză de tipul cost-beneficiu. Anul 2020 va fi un punct de inflexiune în sectorul telecomunicaţiilor din România. Vom vedea schimbări de paradigmă şi de abordare, vom beneficia de primele utilizări ale tehnologiei 5G şi ne vom bucura de servicii noi. Trebuie să avem înţelepciunea să utilizăm toate aceste schimbări în folosul nostru', a subliniat preşedintele ANCOM.

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) organizează, marţi, conferinţa internaţională anuală ce are ca temă, în 2019, hărţile de acoperire cu servicii de comunicaţii electronice. Evenimentul marchează lansarea hărţii naţionale de acoperire cu reţele mobile, un instrument pe care Autoritatea l-a creat pentru a veni în sprijinul utilizatorilor români care consumă din ce în ce în ce mai multe servicii de comunicaţii mobile şi au nevoie astfel de informaţii uşor accesibile, sigure şi nepărtinitoare cu privire la calitatea şi extinderea acoperirii cu reţele mobile, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel