Românii au talent, sezonul 2: Ceterașul Vasilică, un talent rar - Video

vasilica_godja
vasilica_godja

Marea Finală a celui de-al doilea show ”Românii au talent” a început, vineri,  de la ora 20.30, urmând ca 15 concurenți rămași în competiție să-și dovedească calitățile și să convinga publicul să-i voteze pentru a intra în posesia premiului de 120.000 de euro și a titlului de cel mai talentat român.

Marele câştigător va fi ales de telespectatori, care îşi pot vota, prin sms la 1276, favoritul

Vasilică Godja, ceterașul din Maramureș a fost cel de-al doilea concurent care a evoluat la finala ”Românii au talent”. Aterizând din tavan, Vasilică a încins vioara, folosindu-și chiar și limba pe post de arcuș, culegând aplauzele publicului și aprecierea juriului.

"Vasilică, ai fost magic. Ai luat toate talentele şi le-ai combinat într-unul. Ai avut un număr de magie. Nu îmi venea să cred. Cântă cu limba, cântă cu tot. Felicitări. La tine nu mă aşteptam să faci mai mult decât ai făcut în semifinală, dar mi-ai demonstrat că ai putut mai mult", i-a spus Mihai Petre lui Vasile Godja.

De altfel, și Andra a rămas impresionată de dexteritatea ceteraşului. "Eşti un talent rar. Toate aplauzele noastre, pentru că le meriţi", a spus ea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel