Mai ai acasă un termometru cu mercur? Află că ai încălcat legea! Deținerea unui termometru cu mercur este infracțiune, potrivit unui comisar-șef de Poliție.
Încă mai ai termometre cu mercur din perioada comunistă? Doar ce ai comis o ilegalitate. Vrei să scapi de ele? Încă o ilegalitate!
Totul a început cu un sucevean care avea în casă două termometre cu mercur și a încercat să scape de ele, legal, însă fără succes. În consecință, bărbatul a cerut ajutorul redacției Monitorul de Suceava. „Prin anii 50, părinții mei au cumpărat un termometru de uz medical. Cu ceva ani în urmă, a fost scos din uz, deoarece partea din spate a termometrului era spartă. Exista riscul spargerii capilarei, cu consecința contaminării casei. Între timp, am mai avut un termometru rusesc, non medical, la o centrală termică, bun până să se spargă parțial. Am încercat, pe parcursul mai multor zile, să rezolv problema preluării gramelor de mercur otrăvitor. Am sunat în multiple locuri, dar fără succes. Problema s-a dovedit o nucă tare”, a povestit bărbatul.
Jurnaliștii de la cotidianul amintit au încercat să găsească o instituție publică care să ofere informații despre modalitatea legală de debarasare de termometrele cu mercur. Au căutat sprijin la DSP, ISU și Prefectură, dar nu au primit soluții. La farmacii, predarea nu este posibilă, chiar dacă există o nouă lege din 2023 referitoare la gestionarea substanțelor periculoase din domeniul medical, care încă nu are norme de aplicare. Poliția a oferit un răspuns interesant: șeful Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, comisarul-șef Gabriel Gheorghe Panțiru, a declarat că, începând cu anul 2014, „simpla deținere a unui termometru cu mercur este infracțiune” conform articolului 359 din Codul Penal.
Persoanelor depistate că dețin sau transportă mercur li se deschide dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere și trafic de produse sau substanțe toxice. Pedeapsa prevăzută pentru această infracțiune este închisoare de la 2 la 7 ani. Prin urmare, în cazul în care suceveanul ar fi mers cu cele două termometre la Poliție, ar fi fost deschis un dosar penal. Mai mult decât atât, conform principiului „poluatorul plătește”, acesta ar fi fost obligat să suporte și costurile neutralizării deșeurilor provenite din substanțe periculoase.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News