Se aduc modificări la legea care reglementează valoarea tichetelor de masă. Ce se schimbă din octombrie!
Donatorii primeau până acum 280 de lei în tichete de masă pentru o sesiune de donare, faţă de 68 de lei, cât se acorda în trecut, dar suma va creşte după noua indexare. În plus, donatorii beneficiază de o zi liberă de la serviciu și 50% reducere la transportul în comun.
Tichete de masă 2024. Vestea bună, creşte valoarea bonurilor de masă, se dau şi în privat
Pentru a deveni donator de sânge trebuie să fie îndeplinite o serie de condiții. Printre acestea se numără o vârstă cuprinsă între 18 şi 60 de ani, pulsul regulat și tensiunea arterială stabilă. De asemenea, donatorii nu trebuie să fie sub tratament.
Se poate dona sânge de maximum patru ori pe an, la un interval de trei luni. Noile tichete mărite încearcă să rezolve problema lipsei de sânge din spitale.
Printre motivele pentru care oamenii aleg să doneze sânge se numără și creșterea valorii la tichete. Pe lângă această măsură, mulți donatori au beneficiat la rândul lor de ajutorul altor oameni, iar acum au dorit să întoarcă gestul.
Condiții pentru a putea dona sânge și beneficia de noile tichete de masă majorate
- să ai vârsta cuprinsă între 18-60 ani;
- să fii cetățean român sau rezident în România;
- să ai greutatea >/= 50 kg;
- să ai tensiunea arterială între 10 ți 18 mmHg;
- să nu fi suferit intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni;
- să nu fii în evidență cu diverse afecțiuni în tratament (diabet, boli cardio-vasculare, hematologice, renale, infecțioase sau parazitare, reumatologice, neurologice, alergii etc.);
- să nu ai predispoziție la sângerare prelungită în caz de leziuni;
- femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, de alăptare sau în perioada menstruală.
Reamintim că Ministerul Muncii propune o altă valoare maximă stabilită pentru semestrul II al anului în curs și primele luni din 2025.
Ordin pentru stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masă pentru semestrul II al anului 2024
Având în vedere prevederile:
– Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările și completările ulterioare;
Alte articole
– Hotărârii Guvernului nr. 1045/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările ulterioare
– Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2005 privind unele măsuri de natură fiscală și financiară pentru punerea în aplicare a Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naționale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2006, cu completările ulterioare, în temeiul art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor, cu modificările și completările ulterioare;
– în temeiul art. 18 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr.23/2022 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii şi Solidarității Sociale, cu modificările și completările ulterioare ministrul finanțelor și ministrul muncii și solidarității sociale emit următorul ordin:
Art. 1. – Pentru semestrul II al anului 2024, începând cu luna octombrie 2024, valoarea nominală a unui tichet de masă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018, nu poate depăşi cuantumul de 40.04 lei.
Art. 2. – Valoarea nominală stabilită la art. 1 se aplică și pentru primele 2 luni ale semestrului I al anului 2025, respectiv februarie 2025 și martie 2025. Art. 3. – Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pensionarii care, prin aplicarea noii legi a pensiilor, au pensii mai mari de la 1 septembrie 2024 vor beneficia în continuare de drepturile de protecție socială, acordate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, pe care le aveau și până acum.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu