Românii, datori vânduți la bănci

Datorii
Datorii
Aproape 740 de mii de români au făcut credite şi nu mai reuşesc să înapoieze banii luaţi, astfel că valoarea ratelor neplătite a ajuns la un record de 2 miliarde de euro. Suntem prea săraci ca să ne mai împrumutăm. O arată ultimele cifre ale băncilor.Din milioane de români care s-au îndatorat la bănci, puţini mai reuşesc să înapoieze împrumuturile. Mai ales că valutele, fie ele dolari, euro sau franci au crescut enorm în comparaţie cu veniturile, reduse drastic, în cele mai multe cazuri, iar dobânzile au crescut vâzând cu ochii. Ultima statistică a băncilor arată că numărul restanţierilor a ajuns la un maxim istoric, de aproape 740 de mii de persoane. Ce se întâmplă dacă nu vă mai plătiţi ratele la bancă? - Dacă nu mai aveţi bani şi nu mai puteţi plăti ratele, creditul va fi declarat scadent. Aţi ajuns deja în Biroul de Credit şi nu veţi mai putea lua în împrumut în următorii 7 ani. - În cazul unui credit de consum fără garanţii, banca nu are ce să execute direct, ci trebuie să treacă prin instanţă pentru a putea umbla la bunurile debitorului. - În primă fază, banca poate pune poprire pe salariul debitorului, dacă acesta există oficial, şi să ia o treime (sau până la două treimi în unele cazuri) din conturile acestuia. - Poprirea rămâne valabilă până la momentul în care banca îşi recuperează intergral creanţa. Cele mai multe bănci procedează însă la vânzarea creanţelor în cazul creditelor de consum. - Astfel, dacă aveţi un credit de consum scadent, cel mai probabil veţi primi o scrisoare de la un recuperator de creanţe. - Recuperatorii vă pot soma fie să le daţi toată suma datorată, fie, cel mai adesea, vă propun să plătiţi în rate datoria. - Dacă nu se înţelege nici cu recuperatorul, firma sau banca poate iniţia proceduri judiciare pentru recuperarea creanţei. - Apoi, firma va căuta să vă execute silit şi să vândă bunurile pe care le deţineţi. - Dacă nu aveţi bunuri pe numele dumneavoastră, atunci recuperatorul pune poprire pe salariu. - În cazul în care n-aţi mai plătit ratele la un credit ipotecar, atunci nu ajungeţi pe mâna recuperatorilor, ci veţi rămâne pe cea a băncii. - Contractele ipotecare sunt cu titlu executoriu, astfel că după 90 de zile de neplată a ratelor, banca poate executa silit ipoteca. Asta înseamnă că vă poate evacua din locuinţă şi apoi o poate vinde.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel