Duminică, va avea loc o manifestație în fața Guvernului Austriei, în semn de protest cu privire la intrarea României în spațiul Schengen.
FADERE (Federația Asociatiilor de Români din Europa) și Cercul Cultural Romano Austriac Unirea vor organiza duminică, 18 decembrie 2022, de la ora 13:00, o manifestație în fața Guvernului Austriei, în semn de protest la votul cancelarului Karl Nehammer împotriva intrării României în spațiul Schengen.
Săptămâna trecută, în cadrul Consiliului de Justiție și Afaceri Interne, Austria a votat împotriva intrării României în spațiul Schengen.
„Prin votul negativ pentru intrarea României în spațiul Schengen, Austria i-a jignit nu doar pe cei 20 de milioane de români din țară, dar si pe cei peste 150.000 de români care locuiesc legal in Austria, contribuind la prosperitatea țării. S-ar putea ca unele calcule făcute de Cancelarul Karl Nehammer, conform cărora un astfel de vot i-ar aduce o mână de voturi la alegerile din ianuarie, să fie greșite, ținând cont de faptul că i-a supărat profund si pe cei 50.000 de români de origine care au cetățenie austriacă și pe familiile lor care au drept de vot”, a declarat Daniel Tecu, președinte FADERE.
Marcel Ciolacu, lider PSD, a fost întrebat, joi, cum comentează declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis, care a spus că nu va exista un boicot la adresa Austriei.
„În ceea ce priveşte boicotul asupra companiilor austriece, este cu totul altă discuţie. Şi aici îmi menţin părerea că, în primul şi în primul rând, românii trebuie să apeleze la companiile româneşti. Noi trebuie să ne implicăm ca aceste companii, chiar şi bănci, cum este CEC, cu capital românesc, trebuie să fie mai dinamice şi mai prezente în mediul de afaceri, este cu totul altceva. Dar dacă companiile româneşti au oferte mai bune decât celelalte companii, nu neapărat austriece, şi produsele româneşti sunt mai bune decât celelalte produse importate, mi se pare corect. Boicotul fiecăruia dintre noi pentru umilinţa la care ne-a supus Austria este cu totul altceva. Fiecare dintre noi avem dreptul, indiferent ce funcţie avem sau nu avem, avem dreptul să reacţionăm personal faţă de gestul făcut nu de austrieci, făcut de cei care, vremelnic, la fel ca şi noi, conduc acum statul austriac”, a spus Marcel Ciolacu, președinte PSD.
Amintim că preşedintele Klaus Iohannis a spus că singura cale în a rezolva problema aderării României la Spațiul Schengen este diplomaţia.
De asemenea, premierul Nicolae Ciucă a spus că respectă deciziile cetăţenilor români în privinţa companiilor austriece, fără a încuraja o anumită poziţionare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu