Participarea românilor la vot e în declin, în contextul în care aceștia și-au pierdut încrederea în autorități. Ce soluții sunt pentru a-i convinge pe cei din diaspora să iasă la vot?
În contextul unei scăderi semnificative a încrederii românilor în instituțiile centrale, participarea la vot devine tot mai scăzută. Andreea Ember, membru fondator al Asociației Ro-Solidaritate, a vorbit în emisiunea "România are nevoie de tine, implică-te" despre semnalul pe care ar trebui să-l dea diaspora clasei politice.
Jurnalistul Bogdan Bolojan a remarcat că, deși încrederea în autoritățile locale este mai ridicată, "încrederea în guvern, parlament și președinte este extrem de scăzută".
Andreea Ember a detaliat acest fenomen, explicând că, deși între 2019 și 2020 s-a înregistrat un val important de implicare civică, promisiunile nu au fost îndeplinite, generând dezamăgire.
"Românii și-au pierdut oarecum încrederea, nu doar la nivelul alegerilor pentru Parlamentul României sau pentru președinție. Noi am avut un val în 2019-2020, un val de implicare civică foarte mare, de la care s-au avut și s-au cerut o grămadă de lucruri care nu au putut fi duse până la bun sfârșit. Adică, în momentul acesta, există oarecum o dezamăgire generală. Oamenii votează acum fie din răzbunare, fie pentru populism și extremism, ceea ce este destul de trist. Sau nu votează deloc. Iar oferta politică mai liniștită, mai decentă și mai puțin populistă nu prea iese în față. În România avem această cultură că tot ceea ce este senzațional trebuie scos în evidență. Când avem oameni pe o platformă politică destul de cuminți, ei ies prea puțin în față. Dar asta este drama micilor partide politice, care s-au născut recent, fie de un an sau doi, și care încă nu au reușit să se impună în oferta politică a acestui an", a afirmat Ember, în emisiunea moderată de Bogdan Bolojan.
Ea a observat că partidele politice mici, cu platforme mai moderate și decente, nu reușesc să câștige vizibilitate într-un context politic dominat de senzațional.
Cu toate acestea, Ember a subliniat că lipsa de participare nu poate fi justificată. "Cu toate acestea, eu cred că nu avem nicio scuză și că, oricum, ne alegem ceea ce ne reprezintă. Indiferent care vor fi rezultatele acestor alegeri, chiar și lipsa prezenței la vot este un rezultat al votului. Le spun tuturor că, atunci când nu simți că ai ceva de ales, soluția nu este să stai acasă. Ori te duci și alegi ceva ce poate fi mai puțin dăunător pentru societatea în care trăim, ori te duci și îți anulezi votul. Cred foarte puternic că, dacă 20% din numărul total de voturi ar fi anulate, ar avea un impact destul de mare asupra alegerilor, fie că vorbim de parlamentare sau de alegerile prezidențiale. Societatea ar trimite un mesaj clar printr-un astfel de rezultat: că nu se simte reprezentată și că nu are un vot pe care să-l acorde cu încredere. Din păcate, preferăm să stăm acasă, iar mesajul nu ajunge la aleșii noștri."
În plus, Ember a insistat că diaspora joacă un rol important în sensibilizarea cetățenilor prin campanii de informare privind importanța votului. Ea a subliniat că lipsa participării la vot trimite un mesaj slab către autorități, iar soluția este implicarea activă: "Trebuie să le arătăm oamenilor cât de important este să iasă la vot și ce înseamnă acest lucru."
Urmărește emisiunea integrală
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu