Contribuția bisericilor românești din diaspora la păstrarea identității naționale de către românii plecați în străinătate este pusă la încercare de scăderea intensității sentimentului religios în țările dezvoltate în care se află majoritatea celor din diaspora românească.
În contextul în care tendința celor plecați este să se integreze în țara adoptivă, împrumutând din credințele comunităților în care trăiesc în prezent, mai reușește Biserica românească din diaspora să reprezinte un factor de stabilitate și un reper în ceea ce privește valorile și cultura? Există încă această așteptare (sau dorință) din partea românilor sau românii plecați încearcă să își găsească alte ancore prin care să conserve tradițiile de acasă?
Este de notorietate teza lui Max Weber din Etica protestantă și spiritul capitalist, conform căreia dezvoltarea economică este mai prezentă în comunitățile protestante, care au renunțat la atitudinea fatalistă asupra vieții. McCleary și Barro concluzionează în 2006 că un nivel scăzut al conștiinței religioase (indicat de participarea lunară la cel puțin un serviciu religios) este corelat cu un efect pozitiv asupra creșterii economice. Mai mult, dacă se ia în calcul conținutul anumitor credințe religioase, cum ar fi atitudinea față de existența vieții de după moarte, existența raiului și a iadului, se constată că un nivel mai scăzut al religiozității este corelat cu o tendință de creștere economică.
În 2018, a apărut un articol pe site-ul huffingtonpost.com, conform căruia cu cât standardul de viață este mai ridicat și societatea în ansamblu este mai dezvoltată, cu atât oamenii se îndreaptă mai rapid spre ateism: nu mai simt nevoia să apeleze la divinitate pentru a-și calma temerile sau nesiguranța și nici pentru a găsi diverse explicații pentru ceea ce se întâmplă. Dezvoltarea economică este principalul determinant al laicizării. Au fost luate drept reper nouă țări (Belgia, Cehia, Danemarca, Franța, Germania, Japonia, Olanda, Suedia și Marea Britanie), în care majoritatea populației s-a declarat atee. În aceste țări, PIB-ul era de aproape trei ori mai mare decât PIB-ul unei țări medii. Luând în considerare o creștere economică medie de 3.3% pe an (cât a fost media anuală globală a ultimilor 30 de ani, conform datelor FMI), se estimează că, începând cu 2035, tot mai multe țări ale lumii vor avea populație majoritar atee.
Pe de altă parte, România este printre țările cu cei mai puțini atei. Un studiu despre religie și viața publică la nivelul anului 2010 al Pew Research arăta că românii sunt creștini în proporție de 99,5% (deci există extrem de puțin spațiu public pentru atei).
În acest context, apare întrebarea legitimă despre care comunitate și tip de atitudine este luată drept reper de către românii din diaspora? Aceștia păstrează sentimentul religiozității, așa cum este manifestat de români în general, sau se adaptează spiritului comunităților în care trăiesc în prezent, în care am văzut că sentimentul religios este în cădere? Mai reușesc biserica și religia în general să creeze un liant cultural între românii din diaspora și România? Ipotezele de lucru pot fi testate cel mai bine prin investigații sociologice de tip calitativ, însă și demersul nostru de cercetare oferă unele indicii.
În luna iulie, pe site-ul stiridiaspora.ro au fost adresate publicului larg mai multe întrebări legate de percepții asupra diverselor forme de manifestare a religiozității, dar și întrebări legate de așteptările față de implicarea bisericii în conservarea și transmiterea valorilor si culturii românești în rândul diasporei. În general, românii se declară destul de atașați față de biserică și practicile religioase, dar nu văd neapărat rolul bisericii în păstrarea și perpetuarea tradițiilor românești.
Dacă ar locui în străinătate, românii care au răspuns întrebărilor noastre declară că și-ar boteza copiii la o biserică românească, după religia proprie (88%), mai degrabă decât după religia majoritară în comunitatea adoptivă. Mulți ar merge la slujbele religioase de la bisericile românești (49%), și ar prefera clar participarea live (73.2%) în loc să asculte slujba online (26.8%). În schimb, dacă biserica românească ar organiza întâlniri săptămânale, puțini români ar participa la acestea, în cazul în care ar locui în străinătate (doar 39.6%).
Biserica românească din diaspora nu este privită drept un facilitator pentru o integrare mai rapidă a celor nou veniți în comunitățile adoptive (aproape două treimi dintre respondenți cred că biserica nu îi ajută pe românii nou veniți să se adapteze) și nici un facilitator al păstrării legăturilor culturale cu țara (53% dintre respondenți consideră că biserica românească nu îi ajută pe românii din diaspora în acest sens).
Românii nu se așteaptă ca biserica din diaspora să joace un rol activ în conservarea valorilor tradiționale sau în transmiterea acestora din generație în generație. 58.5% dintre respondenți declară că bisericile românești din diaspora nu ar trebui neapărat să organizeze cursuri de istoria și geografia României pentru copiii români, iar alți 51.6% cred că bisericile românești nu ar trebui să organizeze neapărat nici cursuri de limba română pentru copiii celor plecați în străinătate. În schimb, românii se așteaptă ca bisericile din diaspora să ajute tinerii să păstreze tradițiile românești (53.8%).
Pe de-o parte cei intervievați prin intermediul site-ului știridiadpora.ro cred că în diaspora nu sunt destule biserici românești (58.4%), dar pe de altă parte nici nu cred că ar trebui să existe o biserică românească în fiecare localitate din diaspora unde sunt mulți români (60.8%).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News