Analistul Alexandru Cumpănașu, președintele Asociației pentru Implementarea Democrației, a vorbit, pentru DCNEWS despre posibilitatea ca Ucraina să facă sacrificiul pe care l-a făcut și România când s-a "reașezat" lumea, de cedare a unei părți a teritoriului pentru ca partea rămasă să se îndrepte spre Occident.
Întrebat dacă este dispusă Ucraina occidentală la o divizare a teritoriului pentru a scăpa din ghearele lui Vladimir Putin și pentru a merge cu o parte din populație în Occident, Alexandru Cumpănașu a declarat: "Probabil că nu va avea de ales, dar eu sper că nu. Dacă ne referim la teritoriile cedate de România, ne referim atunci când s-a reașezat lumea, cu totul. Și, la acel moment, s-au stabilit niște limite și niște granițe. Primul care a încălcat aceste reguli a fost Vladimir Putin. Chiar dacă am cedat acele teritorii și sunt 400.000 de români care trăiesc în Ucraina și care, probabil, vor fi înrolați să lupte pentru Ucraina, pentru că sunt și cetățeni ucraineni și vor fi carne de tun acolo sunt în același timp cetățeni ai Ucrainei pentru că așa am desenat harta lumii. Pentru mine, ca român, nu este important că Ucraina are de suferit sau nu, pentru că în afară de cei 400.000 de români, România nu are nicio treabă cu Ucraina, România a avut divergențe cu Ucraina. Se creează un precedent pe care Vladimir Putin și alte țări, sateliții lui Vladimir Putin, Ucraina, Serbia, Georgia și altele le vor folosi, pentru a ataca dușmanii stategici ai Eurasiei".
În intervalul 03.45 - 05.12
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu