Din 26 noiembrie, românii care întârzie să-și plătească facturile la utilitățile publice, vor fi executați silit.
Măsura este inclusă în Legea 225/2016 pentru modificarea și completarea legii 51/2016. Modificarea principală constă în faptul că ”factura emisă pentru serviciile de utilități publice constituie titlu executoriu”. Vorbim despre facturile la apă, căldură, canalizare și gunoi. Persoanele care nu-și achită la timp facturile vor fi executate silit fără a mai fi necesară darea lor în judecată. Facturile trebuie să fie plătite în 15 zile de la emitere, nu 21 de la primire, cum era anterior. Măsura executorie se aplică după 45 de zile de la neplata facturii. Plata executorului se va face de către cetățeanul executat. Dacă nu există conturi pe care să fie pusă poprire, vor fi luate produse de la domiciliu care să valoreze suma datorată.
Eugen Teodorovici, fost ministru de Finanțe, susține că ”dacă vrem o astfel de abordare, tot ce înseamnă factură ar trebui să constituie titlu executoriu, nu văd de ce se aplică doar pentru factura la utilități.” Eugen Teodorovici subliniază că în economie trebuie să fie o abordare unitară. Politicianul a precizat că ”poate fi vorba și despre ajutor de stat mascat, pentru că-i dai unei companii un instrument legal pentru a-și încasa tot ce are de încasat. Asta înseamnă că restul de agenți economici din piața nu au același instrument și sunt defavorizați”. Eugen Teodorovici a dat un exemplu în acest caz: compania de utilități nu poate fi executată la rândul său de o firmă, în baza unui contract, în cazul în care întârzie cu plata, în schimb compania poate executa silit firma. ”Este un ajutor de stat mascat, din punctul meu de vedere, atât timp cât legea nu se aplică unitar”, a conchis Eugen Teodorovici.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu