Cererea de finanţare prin programul Noua Casă este în scădere faţă de anul trecut, din cauza crizei economice pe care o traversăm.
În prima lună de la lansarea programului Noua Casă, Fondul de Garantare a acordat 1.000 de garanţii. Până acum s-a consumat doar 10% din plafonul total. "Situaţia actuală este asemănătoare anului 2019. Ce aduce nou anul 2022 la Noua Casă este scăderea taxei pe valoare adăugată de la 19% la 5% pentru locuinţele între 23.000 şi 140.000 de euro. Prin Programul Noua Casă, românii îşi pot achiziţiona un imobil de 140 000 de euro cu TVA de 5%. Acest aspect a sistat puţin piaţa" a explicat la Digi24 Dumitru Nancu, directorul general al Fondului Naţional De Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.
Deşi dobânzile sunt în creştere, iar inflaţia erodează puterea de cumpărarea românilor, dezvoltatorii imobiliari şi proprietarii se încăpăţânează să ţină preţurile sus. La nivel naţional, apartamentele se vând la un preţ mediu de circa 1.650 de euro pe metrul pătrat. În ultima luna preţurile au crescut cu aproape 3%. Faţă de anul trecut scumpirea este de 20%. Asta pentru că cei care vând se aşteaptă la profituri extrem de generoase. În contextul acestor scumpiri, vom asista în continuare la o scădere a cererii, dar şi la o amânare a demarării următoarelor proiecte rezidenţiale, spun specialiştii din piaţă. Anul acesta, valoarea medie a unui credit acordat prin Programul Noua Casa este undeva la 76.000 de euro, cu circa 7.000 de euro mai mult faţă de anul trecut. În ciuda contextului economic incert, specialiştii din piaţa imobiliară se aşteptă la noi scumpiri anul acesta de până în 10%.
"Noua Casă" 2022 se acordă în lei, pentru achiziţia unei singure locuinţe, iar valoarea maximă a creditului care poate fi accesat este de 66.500 de euro pentru locuinţe al căror preţ este de maxim 70.000 de euro, avansul solicitat fiind de 5%. Pentru locuinţe al căror preţ este de maxim 140.000 de euro, avansul este de maxim 119.000 de euro, în acest caz avansul solicitat fiind de 15%. Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) a publicat şi un ghid pentru cei care vor să acceseze acest program.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu