În viitor, românii ar putea să renunțe la concediile de odihnă de Ziua Înălțării Domnului. Deputatul PSD, Bogdan Diaconu, a depus, vineri, la Camera Deputaţilor, Proiectul Legii privind declararea Zilei Înălțării Domnului - Ziua Eroilor, sărbătoare naţională legală, zi nelucrătoare.
"Această propunere are la bază dorința exprimată de Patriarhia Română pentru declararea acestei sărbători ca zi nelucrătoare având în vedere importanța ei în calendarul creștin ortodox, Ziua Înălțării fiind una din cele mai importante sărbători creștine. În plus, Ziua Înălțării este închinată comemorării Eroilor și trebuie să fie zi nelucrătoare pentru a avea răgazul necesar cinstirii celor care s-au sacrificat pentru țara lor. În redactarea acestui proiect am avut consultări prealabile cu Patriarhia Română care susține, în mod firesc, această inițiativă.
În scrisoarea adresată președintelui Camerei Deputaților pentru susținerea declarării Zilei Înălțării – Ziua Eroilor ca sărbătoare legală, zi nelucrătoare, Prea Fericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, informează că ”în ultimii 23 de ani Biserica noastră a solicitat, în mai multe rânduri, declararea prin lege a sărbătorii Înălțării Domnului – Ziua Eroilor ca sărbătoare legală nelucrătoare, însă acest demers nu a captat atenţia factorilor decizionali şi a rămas până astăzi nefinalizat”", se arată într-un comunicat de presă al deputatului PSD Bogdan Diaconu.
Românii beneficiază prin lege de 12 zile libere nelucrătoare pe an, dar ținând cont de perioada din săptămână în care acestea cad, Guvernul a făcut întotdeauna "punte" și a acordat chiar și câte două săptămâni libere cu ocazia unor sărbători. Acest lucru se poate întâmpla și în acest an cu ocazia sărbătorilor de iarnă, când țara se va închide pentru bugetari în jurul datei de 20 decembrie, până pe 4 ianuarie, 2014.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News