Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a elaborat o nouă reglementare care i-ar putea obligă pe români să își monteze contoare inteligențe de energie electrică. Cei care vor refuză riscă sancțiuni usturătoare, potrivit ANRE.
Potrivit ordinului, dacă inițial un consumator refuză instalarea, operatorul de distribuție face măsurători asupra nivelului de radiații electromangetice, pe care i le arată apoi consumatorului. Dacă emisiile sunt sub nivelul stipulat de lege, are dreptul să instaleze noul contor, iar dacă nu, poate decide să amplaseze contorul la limită proprietății.
Această este prevederea din proiectul de ordin al ANRE referitoare la situația în care consumatorul refuză instalarea noilor contoare:
Art. 26. (1) Cu cel puțin 15 de zile înainte de data programată pentru înlocuirea contorului, OD (operatorul de distribuție-n.red.) informează consumatorul cu privire la schimbarea contorului existent cu unul integrabil în SMI (Sistem de măsurare inteligentă a energiei electrice – n.red), beneficiile acestuia, functionalitătile opționale și condițiile de implementare, în conformitate cu prevederile de la art. 24 alin (1), (2), (3) și (4), precum și în legătură cu procedura urmată în cazul exprimării refuzului.
[citeste si]
(2) OD solicită consumatorului să fie înștiințat în scris de către acesta dacă refuză înlocuirea contorului, cu cel puțin 5 zile înainte de data programată.
(3) În cazul în care consumatorul refuză înlocuirea contorului, OD poate efectuă măsurători asupra nivelului de emisii electromagnetice în spațiul din imediată vecinătate a contorului, cu respectarea legislației specifice în vigoare și, dacă a efectuat măsurători, le prezintă consumatorului.
(4) Dacă nivelul emisiilor electromagnetice respectă valorile limită prevăzute de actele normative în vigoare, OD înlocuiește contorul existent cu un contor integrabil în SMI, iar costurile măsurătorilor sunt suportate de consumator prin intermediul facturii de energie electrică.
(5) Dacă nivelul emisiilor electromagnetice nu respectă valorile limită prevăzute de actele normative în vigoare, OD poate decide asupra reamplasării grupului de măsurare la limită de proprietate.
(6) În cazul în care OD nu primește înștiințarea de refuz prevăzută la alin. (2) și consumatorul refuză în scris înlocuirea contorului la data programată, OD amană cu 30 zile schimbarea contorului în vederea aplicării prevederilor de la alin. (3), cu respectarea prevederilor de la alin. (4) și (5).
(7) În cazul în care consumatorul refuză înlocuirea contorului, deși măsurătorile efectuate de OD și aduse la cunoștință consumatorului demonstrează că nivelul emisiilor electromagnetice respectă valorile limită prevăzute de actele normative în vigoare, OD are dreptul să aplice prevederile legale în vigoare referitoare la împiedicarea OD de a verifică sau înlocui grupurile de măsurare.
Prevederile legale spun că, în situația în care se ajunge la așa ceva, operatorul de distribuție poate deconectă locul de consum.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News