Cei mai numeroși turiști străini din Bulgaria în 2023 au fost românii.
Bulgaria a înregistrat o creștere a numărului de turiști în iunie 2023 și iulie 2023, potrivit Institutului Național de Statistică (INS) de la Sofia
În această perioadă, numărul total de înregistrări ale turiștilor bulgari și străini în locurile de cazare este de peste 2,4 milioane, ceea ce reprezintă o creștere de aproape 12% față de aceeași perioadă a sezonului estival de anul trecut, potrivit publicației 24Chasa, transmite Rador.
Potrivit INS, rezultatele sunt cu aproape 4% mai bune față de aceeași perioadă a anului 2019 pentru întreaga țară. Cu toate acestea, numărul total de înnoptări ale turiștilor bulgari și străini este încă cu 8% mai mic decât nivelul de dinainte de pandemie.
Înregistrările turiștilor bulgari se ridică la peste 1,1 milioane pentru perioada iunie-iulie 2023, ceea ce reprezintă o creștere de 4% față de aceeași perioadă a anului 2022. În comparație cu anul 2019, se înregistrează o creștere semnificativă, de 28,6%.
Înscrierile de turiști străini se apropie de 1,3 milioane în perioada iunie-iulie 2023, cu o creștere de 20% față de aceeași perioadă a anului 2022.
Astfel, potrivit INS, Cei mai numeroși sunt turiștii bulgari – peste 1,1 milioane de înscrieri, urmați de turiștii românii – cu 348.000 de înscrieri. Pe locul trei se află polonezii – cu peste 144.000 de înscrieri, urmați de turiştii germani – cu peste 98.000 de înscrieri. Turiștii din Cehia au avut 75.000 de înscrieri, cei britanici – peste 68.000, iar cei din Israel – peste 54.000 de înscrieri.
Creșterea raportată pentru perioada iunie – iulie 2023 față de aceeași perioadă a anului 2022, conform datelor oficiale ale INS de la Sofia, este pentru Bulgaria – de aproape 4%, România – de aproape 10%, Polonia – creștere de aproape 23%, Germania – de aproape 8%, Cehia – de aproape 13% de creştere, Marea Britanie – o creștere de aproape 8%.
Totodată, comparația cu aceeași perioadă a anului 2019 arată că fluxul turistic din România și Cehia a depășit deja semnificativ nivelul de dinainte de pandemie, iar Polonia aproape că a atins nivelul de dinainte de pandemie.
Există unele progrese în ceea ce privește redresarea și pe piețele germane și britanice, comparativ cu aceeași perioadă din vara trecută, dar rezultatele rămân mai mici decât în 2019.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu