Dacă strănii vin să se trateze la noi pentru că e mai ieftin, românii se tratează în străinătate, cu mai muți bani, sătui de problemele sistemului sanitar din țară. Neîncrederea în sistemul medical românesc îi determină pe foarte mulţi români să plătească un bilet de avion pentru chiar şi pentru o simplă analiză de sânge în străinătate.
Dacă până acum exista o predilecţie clară pentru serviciile medicale din Austria sau Germania, mai nou sute de români preferă să călătorească şi în Turcia sau Italia. În Turcia, spre exemplu, preţurile serviciilor medicale sunt comparabile cu cele din România şi de două sau chiar trei ori mici decât cele practicate în ţările vestice, informează realitatea.net.
Un control medical costă în Turcia între 500 şi 1.000 de euro, în timp ce în Germania şi Austria, costă între 1.500 şi 2.000 de euro. În România, la o clinică privată, controlul medical costă între 740 şi 1.690 de euro, iar raportul medical este înmânat pacientului după două săptămâni de la control. În alte ţări rezultatul poate fi obţinut într-o zi, sau două.
Un tratament de fertilizare costă în jur de 2.600 euro în Turcia, 3.000 euro în Austria şi 3.500 Euro în Italia. Cele mai căutate discipline sunt: oftalmologia şi ginecologia, mai ales pentru tratamentele de infertilitate. Urmează cardiologia, ortopedia şi neurochirurgia. Pe locul 6 este chirurgia estetică, unde românii merg să-şi facă mai ales transplant de păr. Pentru acest tratament, românii preferă să meargă în Turcia sau Austria.
Estimările arată că români plătesc, medie, zece milioane de euro, anual, pentru tratamente medicale în străinătate
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu