Dr. Bogdan Marțian, șeful Clinicii de chirurgie generală de la Spitalul Clinic Sanador, a spus că oamenii s-au ferit să meargă la spitale din cauza fricii de a fi infectați cu virusul Sars-CoV-2, ajungând ulterior cu afecțiuni mult mai grave.
„Toată situația regretabilă (n.r. cu pandemia) a creat o masă imensă de confuzie. La începutul pandemiei, toate vocile din lume pertinente din sănătate au spus că trebuie amânate intervențiile chirurgicale programate, adică non-urgente. Ori, între aceste intervenții programate, erau și cele pentru cancer. Și asta s-a întâmplat în toată lumea. Cancerul era descoperit, dar intervenția chirurgicală era amânată, ceea ce nu a fost bine. S-a constatat, către sfârșitul anului 2020, că unii pacienți care au fost amânați au trecut la un stadiu mai avansat, ceea ce este inadmisibil, pentru că șansele de vindecare sunt mai mici!”, a spus Bogdan Marțian, vineri, la interviurile DC News și DC Medical.
„S-a renunțat la ideea amânării pacienților cu cancer. Au revenit și au spus că cei care au cancer trebuie tratați și operați în funcție de stadiul bolii, nu în funcție de situația epidemiologică, cu condiția ca ei să poată suporta o intervenție chirurgicală”, a precizat specialistul.
Bogdan Marțian a mai spus că oamenii s-au ferit să meargă la spitale din cauza fricii de a fi infectați cu virusul Sars-CoV-2. Unele persoane „au ajuns apoi la spitale cu boli mult mai avansate și mai grave”, a zis medicul.
De asemenea, Bogdan Marțian a spus că Sanador a testat toți pacienții: „Nu am avut niciun caz de contaminare în spital. Este meritul organizării spitalului, care a știut cum să procedeze, să facă triaj corect, să aibă zone special destinate pacienților care sunt în așteptarea unui test COVID-19.”
Declarațiile complete, în interviul de mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu