Românii să se abțină de la a lua credite în 2023. Semnal din BNR

Credite bancă/ Foto: Pixabay
Credite bancă/ Foto: Pixabay

Director în BNR și președintele Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor Bancare (CSALB), Alexandru Păunescu, le transmite românilor să amâne să ia un credit în 2023. 

Alegeri prezidentiale 2024

”În ceea ce privește creditarea, eu am mai făcut această recomandare și există și colegi din BNR care au făcut acest lucru. Având în vedere că suntem într-o perioadă de dobânzi extrem de ridicate recomandarea noastră pentru consumatori este să-și amâne investiția într-un imobil cu credit sau achiziționarea unor bunuri de folosință îndelungată, măcar pe parcursul acestui an. 

Există situații când oamenii care se calificau pentru un credit acum câteva luni, ca urmare a creșterii destul de însemnate a dobânzilor, nu se mai califică. Mai bine să mai aștepte o perioadă.

Anul acesta, dacă aș fi în locul dumnealor, nu aș face un credit în această perioadă, măcar pe parcursul anului 2023. În 2024 se face o reanaliză de către consumatori din toate perspectivele.

De mers la bancă m-aș duce, măcar să solicit oferte din partea băncilor pentru a mă convinge că nu este o idee bună. Banca respectivă eu nu cred că va spune consumatorului să nu ia anul acesta credit pentru că nu este în regulă, dar făcând o analiză și uitându-se și în urmă puțin la ce costuri erau la dobânzi în principal, s-ar putea să ajungă consumatorul singur la această concluzie.

Putem întreba un prieten, putem face o analiză comparativă, există site-uri de specialitate pe care consumatorul respectiv se poate uita. Sunt mai multe variante de a face o analiză, dar recomandarea mea este de a amâna, cel puțin în acest an, un credit ipotecar sau cumpărarea unei mașini”, a declarat Alexandru Păunescu pentru Capital.

Citește și: CURS BNR 13 februarie 2023/ Anunțul zilei de la BNR

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel